Profesorii, iar în stradă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Profesorii, iar în stradă

Social 24 Noiembrie 2011 / 00:00 451 accesări

Sute de profesori din întreaga ţară au continuat protestele şi ieri în faţa sediului Ministerului Educaţiei, nemulţumiţi de decizia Guvernului de a îngheţa salariile în 2012. Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) mai cer deblocarea posturilor din unităţile de învăţământ şi stabilirea bugetului destinat Educaţiei la 6% din PIB, după cum este prevăzut în Legea Educaţiei Naţionale. Aceasta este a doua săptămână consecutivă în care sindicaliştii din învăţământul românesc ies în stradă să-şi spună păsurile. Liderii FSLI au declarat că protestele vor continua până când ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, va accepta să discute cu reprezentanţii profesorilor din România şi va găsi soluţii la problemele reclamate de aceştia. Până în prezent, cadrele didactice au fost ignorate de reprezentanţii Ministerului Educaţiei.



12