Profesorii ies în stradă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Profesorii ies în stradă

Social 26 Martie 2011 / 00:00 686 accesări

Aproximativ 300 de cadre didactice din judeţele Suceava şi Botoşani, afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), vor picheta luni sediul Ministerului Educaţiei, pentru a protesta astfel faţă de neplata salariilor aferente lunii februarie, anunţă reprezentanţii FSLI. Protestul va avea loc între orele 9.00 şi 16.00. În paralel, continuă greva generală la nivelul unităţilor de învăţământ din cele două judeţe. „Membrii noştri de sindicat sunt dispuşi să continue aceste forme de protest până când Guvernul României va găsi o soluţie pentru rezolvarea problemelor salariale. Atragem atenţia autorităţilor statului că astfel de probleme vor apărea şi în restul judeţelor, întrucât fondurile destinate pentru plata salariilor nu ajung decât până în luna octombrie a acestui an”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu. În judeţele Suceava şi Botoşani, aproximativ 13.000 de angajaţi din educaţie sunt în grevă de două săptămâni pentru că nu şi-au primit salariile.



12