Profesorii încep cursurile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Profesorii încep cursurile

Social 25 August 2012 / 00:00 513 accesări

Cursurile de formare pentru cadrele didactice care vor preda în anul şcolar 2012-2013 la clasele pregătitoare vor începe de luni, 27 august, în toată ţara, au declarat reprezentanţii Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei. Programul de formare se va desfăşura în două serii. Prima serie va avea loc între 27 şi 31 august, iar cea de-a doua, între 3 şi 7 septembrie. La cursuri vor participa 8.000 de cadre didactice. În prima serie de cursuri vor fi pregătite cadrele didactice care au fost deja numite pe posturile pentru clasele pregătitoare, iar în cea de-a doua vor intra profesorii care vor fi repartizaţi ca suplinitori în perioada următoare, în etapele care au mai rămas din mişcarea personalului didactic. Cursurile pentru cadrele didactice care vor preda la clasa zero vor fi susţinute de un număr de 194 de formatori, care, la rândul lor, au urmat un curs de pregătire în perioada 20-24 august, în Bucureşti. La nivelul judeţului nostru, potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean, vor fi formate, în perioada 27-31 august, 103 cadre didactice din totalul de 239 care vor preda copiilor constănţeni înscrişi în clasa pregătitoare. (A.J.)



12