Profesorii îşi vor primi sporurile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Profesorii îşi vor primi sporurile

Social 26 Septembrie 2009 / 00:00 578 accesări

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) au declarat că profesorii vor primi sporurile în perioada septembrie - decembrie 2010 şi că, dintr-o eroare materială, în legea unică, abrogarea acestor drepturi apărea la un articol ca intrînd în vigoare în trei zile de la publicare, iar în altul, de la 1 ianuarie 2010, eroarea fiind corectată. „Drepturile la care fac referire unele adrese ale confederaţiilor sindicale din domeniul educaţiei naţionale se regăsesc atît la pct. 12 al art. 49, care prevede abrogarea unor acte normative la trei zile de la publicarea Legii salarizării unitare, cît şi la pct. 40 al art. 48 al aceleiaşi legi, care prevede abrogarea unor drepturi la data de 1 ianuarie 2010\", susţin reprezentanţii MECI. Ei au adăugat că erorile au fost remediate. Atît Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI), cît şi Federaţia Spiru Haret au reclamat, în utlima săptămînă, faptul că prevederile din legea salarizării unice, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, în 15 septembrie, în Parlament, elimină sporurile, indemnizaţiile şi premiile pentru personalul didactic. Textele din Statutul personalului didactic care se abrogă se referă la: indemnizaţia pentru mediu rural sau localităţi izolate, salarizarea pentru tranşele suplimentare de vechime, gradaţia de merit, salariul de merit, sporul de stabilitate, sporul de suprasolicitare neuropsihică, indemnizaţia de conducere, indemnizaţia de dirigenţie, sporul pentru practica pedagogică etc. În plus, se anulează şi posibilitatea negocierii de drepturi prin contractele colective de muncă. Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt, Aurel Cornea, a declarat că acordarea sporurilor pentru cadrele didactice în perioada septembrie - decembrie nu schimbă decizia sindicaliştilor de a continua acţiunile de protest, deoarece aceste drepturi vor fi oricum pierdute la 1 ianuarie 2010.



12