„Profesorii nu sunt pregătiţi pentru clasa 0”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Profesorii nu sunt pregătiţi pentru clasa 0”

Social 12 Iulie 2012 / 00:00 565 accesări

Cadrele didactice nu sunt pregătite pentru clasa pregătitoare, principalul motiv constituindu-l faptul că programa a fost elaborată „foarte târziu”, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. „Este prevăzut un program de pregătire în august şi în acest program vom cuprinde aproape 6.000 de cadre didactice pentru această clasă, însă sunt nemulţumită de modul în care a fost gândită pregătirea profesorilor. În mod normal, ar fi trebuit să facem asta din timp şi să nu avem niciun fel de emoţii în legătură cu formarea cadrelor didactice, aşa cum avem în acest moment”, a mai spus Andronescu. Potrivit ministrului Educaţiei, licitaţiile pentru clasa pregătitoare sunt în derulare pentru achiziţionarea materialelor didactice, iar banii pentru mobilier au fost transferaţi către şcoli. „Nu mă aştept ca până la toamnă totul să fie fără niciun fel de reproş”, a subliniat Andronescu. (A.J.)



12