Profesorii și elevii, invitați să participe la Proiectul Eco Junior

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Profesorii și elevii, invitați să participe la Proiectul Eco Junior

Social 20 Ianuarie 2016 / 17:49 679 accesări

2015 a fost un an încărcat de activități ecologice pentru 512 școli din România care au participat la Proiectul Eco Junior, realizat de Asociația Drumeții Montane, împreună cu peste 1.500 de profesori. Proiectul și-a propus să educe copiii în spirit ecologic, mai ales că tot ceea ce se întâmplă în mediul înconjurător se reflectă direct în viețile noastre. Proiectul va continua și în 2016, așa că profesorii care predau la ciclul preșcolar, primar, gimnazial sau în licee sunt invitați să se înscrie. ”Prin intermediul activităților organizate de către voluntarii Asociației Drumeții Montane, împreună cu profesorii delegați, elevii vor dobândi importante cunoștințe ecologice și un atașament deosebit față de natură, alimentându-li-se motivația și dorința de a participa la cât mai multe activități spre a menține mediul curat”, spun organizatorii. Activățile din cadrul Proiectului Eco Junior 2016 variază în funcție de vârsta elevilor, motiv pentru care profesorul delegat va alege tipul de activități ce se vor organiza. Detalii despre proiect, activități și cum trebuie să procedați pentru a vă înscrie în cadrul proiectului Eco Junior 2015 veți găsi pe pagina web www.ecojunior.drumetiimontane.ro.

Taguri articol


12