Senatorii din Comisia de învăţământ au adoptat, ieri, un amendament la Legea Educaţiei conform căruia în unităţile de învăţământ preuniversitar consiliile de administraţie (CA) vor fi alcătuite din nouă sau treisprezece membri, iar majoritatea nu va aparţine nici profesorilor, nici părinţilor şi nici consiliilor locale. Preşedintele Comisiei pentru învăţământ, pedelistul Mihail Hărdău, a precizat că în cazul consiliilor de administraţie alcătuite din nouă membri, patru vor aparţine şcolii, respectiv reprezentanţi ai cadrelor didactice, printre care şi directorul şcolii, trei vor aparţine consiliului local (unul dintre aceştia va fi desemnat de primar, iar ceilalţi doi vor fi reprezentanţi ai federaţiilor sau asociaţiilor de părinţi). În cazul consiliilor de administraţie alcătuite din treisprezece membri, şase vor fi desemnaţi de consiliul profesoral (incluzând directorul), trei vor fi desemnaţi de consiliul local (dintre care unul de către primar) şi trei de către federaţiile şi asociaţiile părinţilor. „Prin aceasta s-a asigurat un echilibru democratic în cadrul consiliului de administraţie, niciun grup nemaiavând majoritatea din start”, a explicat senatorul PDL. El a subliniat că o majoritate este democratică dacă, din cele trei grupuri, numai două pot forma o majoritate. Mihail Hărdău a mai spus că tot ceea ce priveşte deciziile majore - privind strategia, structura şcolii, înfiinţarea sau desfiinţarea posturilor, privind personalul - vor fi luate prin vot secret în consiliile de administraţie, ceea ce este de natură să elimine „o anumită teamă”.