Anul 2012 trebuia să aducă cadrelor didactice din România care şi-au câştigat drepturile salariale în instanţă o parte din banii pe care statul român li-i datorează. Din păcate, duplicitatea membrilor actualului Guvern, care au dovedit, în nenumărate rânduri, că nu pun preţ nici măcar pe legile pe care tocmai ei le-au adoptat este pe cale să dea o nouă lovitură dascălilor. „În 2012 trebuia să fie plătită prima tranşă, de 33% din banii câştigaţi în instanţă. Din păcate, am primit semnale din ţară, mai exact de la Sălaj, că suma alocată în bugetele locale nu acoperă plata tuturor drepturilor salariale. Am solicitat informaţii pentru a vedea cum se prezintă situaţia la nivelul judeţului Constanţa”, a declarat preşedintele Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar (SLSIP), prof. Ioana Purcărea. În cazul în care situaţia întâlnită la Sălaj se extinde şi la nivelul judeţului nostru, directorii unităţilor de învăţământ constănţene vor avea două opţiuni: fie plătesc 33% din sumele datorate de stat doar unei părţi a cadrelor didactice, fie plătesc un procent mai mic, dar beneficiază toţi dascălii care au cerut, în instanţă, să fie respectată legea privind majorarea salariilor în învăţământul preuniversitar. În ambele cazuri, statul nu va reuşi să-şi achite datoriile către profesori pe anul în curs.
PESTE 6.000 DE HOTĂRÂRI JUDECĂTOREŞTI Potrivit liderului SLSIP, la nivelul judeţului Constanţa există 6.432 de hotărâri judecătoreşti în favoarea cadrelor didactice, în condiţiile în care în unităţile de învăţământ constănţene există aproape 8.000 de cadre didactice. Situaţia din prezent este creată de Legea privind majorarea salariilor cadrelor didactice care a intrat în vigoare la sfârşitul anului 2008. Pentru că prevederile actului normativ nu au fost puse în aplicare, cadrele didactice au acţionat în judecată angajatorul, adică unităţile de învăţământ unde-şi desfăşurau activitatea, implicit statul român, cerând punerea în aplicare a prevederilor legale.