Profesorul anului la Colegiul Mircea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Profesorul anului la Colegiul Mircea

Social 06 Octombrie 2010 / 00:00 1256 accesări

Într-o lume în care respectul pentru cei din spatele catedrei este pe cale de dispariţie, au mai rămas, totuşi, oameni care îşi dau seama de importanţa muncii dascălilor. Reprezentanţii companiei UPC România au acordat, ieri, premiul pentru „Profesorul anului”, la nivelul judeţului Constanţa. „Acest proiect face parte dintr-un program naţional ce are menirea de a identifica şi răsplăti valorile din comunităţile locale”, a declarat managerul regional pe comunicare din cadrul UPC România, Ştefan Stanciu. Proiectul a fost realizat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa. Candidaţii au fost propuşi de conducerile unităţilor şi instituţiilor de învăţământ constănţene. În urma analizei activităţii candidaţilor şi a performanţelor obţinute de elevii acestora, reprezentanţii ISJ au decis ca titlul de „Profesorul anului” să se ducă la profesorul de fizică Sanda Oprea, din cadrul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” (CNMB) Constanţa. „Având în vedere că, la Bucureşti, colegii mei protestează nemulţumiţi de reducerea salariilor, acest moment vine să mai îndulcească aceste zile. Din fericire, mai sunt oameni care se gândesc la învăţământ şi care îşi dau seama că, în Educaţie, performanţele nu se obţin uşor, ci este nevoie de multă muncă”, a declarat, impresionată de gestul UPC România, prof. Sanda Oprea. Ea a adăugat că datorează performanţele obţinute atât colegilor de breaslă care au contribuit la formarea elevilor, cât şi elevilor, care şi-au dorit să obţină aceste performanţe. Prof Sanda Oprea (fost elev al CNMB) predă de 25 de ani, ultimii 20 de ani fiind cadru didactic al CNMB. De-a lungul carierei, cadrul didactic a obţinut, numai la olimpiadele naţionale, 13 premii I, zece premii II, nouă premii III şi 22 de menţiuni. La competiţiile internaţionale, elevii pregătiţi de prof. Sanda Oprea au obţinut două medalii de bronz, una de argint, una de aur şi o menţiune.

Taguri articol


12