Profesorul din învăţământul preuniversitar are calitatea de „funcţionar public“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Instanţa supremă

Profesorul din învăţământul preuniversitar are calitatea de „funcţionar public“

Educație 15 Martie 2017 / 18:34 1307 accesări

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit că profesorul din învăţământul preuniversitar de stat are calitatea de „funcţionar public” cu sensul autonom din art. 175 alin. 1 lit b teza a doua Codul penal. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, miercuri, o sesizare formulată de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, prin care aceştia au cerut pronunţarea unei hotărâri pentru a vedea dacă profesorul din învăţământul preuniversitar de stat este funcţionar public. "Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, în dosarul prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: «dacă în sensul legii penale, profesorul din învăţământul preuniversitar de stat este funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. 1 lit. b teza a II- a din Codul penal sau în accepţiunea art. 175 alin. 2 din Codul penal». Stabileşte că profesorul din învăţământul preuniversitar de stat are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II- a din Codul penal. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală", se arată în decizia de miercuri a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Obiectul dosarului în care magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat a fost luarea de mită.



12