Profesorul Gheorghe Țarălungă rămâne după gratii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Contestație respinsă

Profesorul Gheorghe Țarălungă rămâne după gratii

Eveniment 03 Februarie 2015 / 00:00 2101 accesări

Curtea de Apel Constanța a respins, ieri, cererea prof. univ. dr. Gheorghe Ţarălungă, fostul decan al Facultăţii de Farmacie din cadrul Universității „Ovidius” Constanța (UOC), de înlocuire a măsurii arestării preventive. Decizia instanței este definitivă. Amintim că Țarălungă a ajuns în spatele gratiilor miercurea trecută, după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa au descins atât la sediul Facultăţii de Farmacie, cât şi la Căminul Studenţesc Pescărie, unde au efectuat percheziţii în biroul prof. univ. Gheorghe Ţarălungă şi în camera de protocol din cămin, pe care acesta obişnuia să o folosească. La finalul investigațiilor de la faţa locului, la care au participat și polițiștii constănțeni, anchetatorii au ridicat mai multe documente care ar putea fi necesare în derularea cercetărilor. În aceeași seară, profesorul universitar a fost reținut pentru luare de mită, iar a doua zi Tribunalul Constanța a decis încarcerarea lui. În acelaşi dosar este cercetat pentru dare de mită, în stare de libertate, sub control judiciar, şi Evangelos Faloutsos, un student grec din anul V.

            AFACERE DENUNȚATĂ Conform anchetatorilor, Ţarălungă, care preda disciplina "Farmacologie, Farmacoterapie şi Farmacie Clinică", i-a cerut studentului grec bani pentru a-i da notă de trecere la examen. În urma negocierilor dintre cei doi, profesorul a fost de acord să primească 200 de euro. Cu toate că au încercat să perfecteze afacerea “pe blat”, informații legate de tranzacția pregătită au ajuns la urechile procurorilor DNA Constanța, care au pornit cercetările. „La data de 28 ianuarie 2015, inculpatul Faloutsos Evangelos i-a oferit inculpatului Ţarălungă Gheorghe suma de 200 de euro, în biroul său de la sediul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa, în scopul de a-l promova, în condiţii nelegale, la disciplina Farmacie Clinică. În aceeaşi zi s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, se mai precizează în comunicatul DNA Constanța. Cu toate că anchetatorii spun că fostul decan a fost prins cu banii asupra lui, avocații acestuia susțin că procurorii anticorupție care au descins în biroul lui Țarălungă nu au găsit nicio bancnotă incriminatoare. Se pare, însă, că acuzarea se bazează și pe câteva interceptări telefonice ale convorbirilor celor doi inculpați...

            A DEMISIONAT A doua zi după arestarea prof. univ. dr Gherghe Țarălungă, rectorul UOC, prof. univ. dr. Sorin Rugină, a dispus suspendarea acestuia din toate activitățile didactice și administrative. Ulterior, instituția de învățământ universitar a emis un comunicat de presă în care a anunțat că prof. univ. dr. Gheorghe Țărălungă și-a depus demisia din funcția deținută în cadrul Facultății de Farmacie, începând cu 1 februarie 2015.



12