Wall Street. 4 ianuarie 2012. Profetul crizei, Nouriel Roubini, gândeşte gânduri negre şi îşi face loc cu greu prin mulţime. Ajunge, în cele din urmă, la o cafenea şi, de voie, de nevoie, se aşază lângă un străin molcom, care zâmbeşte întruna. „Omule”, spune Roubini, după ce s-a abţinut 10 minute, „Europa intră în recesiune, economia SUA este mai înceată decât un melc şchiop, ţările emergente, în special China, pun frână. America Latină ieftineşte materiile prime, căci a rămas fără cumpărători, iar Europa de Est dansează în ritmul imprevizibil impus de zona euro, pentru că nu are altă alternativă. Şi, ca totul să fie perfect, Orientul Mijlociu va forţa economia mondială prin preţul petrolului. Tu de ce dracu’ zâmbeşti?!?”. „La mine, totul este în regulă. M-am asigurat, am tăiat când a trebuit să tai şi, mai important, de unde a trebuit. Treaba merge strună”, îi răspunde străinul. „Strunah, what is a strunah?”, întreabă nedumerit Roubini. „Strună este atunci când life is good, măi istericule”, vine replica, dar eternul pesimist din Nouriel nu se lasă. „Şi totuşi, omule, recesiunea zonei euro este sigură, Regatul Unit este chiar într-o DUBLĂ recesiune, iar acordul UE este firav. Datorii uriaşe, costuri mari la împrumut... e un haos total. Nu sunt opţiuni, politicienii nu au opţiuni. Trebuie să aleagă între mai multe rele”, urlă Roubini în urechea străinului impasibil. „Of, of, ghiduş mai eşti, băiete”, spune râzând omul misterios. „E simplu. Conduci o firmă, o corporaţie, un şantier, o ţară. Nu plăteşti tu nimic, că doar nu ai înnebunit. Mai tai un salariu, mai elimini nişte beneficii, mai faci o manevră, dă-o încolo de treabă, că d-aia eşti şef. Important este să plătească alţii pentru prostiile tale. Dacă faci asta, de 1.000 de recesiuni n-ai a te înspăimânta”. „Wow”, îngaimă Roubini. „Omule, cine eşti tu?”. „Ah, nu m-am prezentat. Scuzele mele. Eu sunt cel mai bun ministru de Finanţe din lume. Ialomiţianu. Gheorghe Ialomiţianu”.