Societatea Naţională Nuclearelectrica, care administrează Centrala Nucleară Electrică (CNE) de la Cernavodă, a înregistrat, în primele nouă luni din acest an, un profit din exploatare în valoare de 112,6 milioane de lei, mai mic cu 16,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2011, respectiv 135,2 milioane lei, în timp ce afacerile au crescut cu 3%. Astfel, în perioada ianuarie - septembrie 2012, Nuclearelectrica, unul dintre cei mai mari producători de energie din România, a avut o cifră de afaceri de 1,195 miliarde lei, faţă de 1,159 miliarde lei în primele nouă luni din 2011. „Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011, profitul din exploatare la 30.09.2012 a fost mai mic din cauza creşterii costurilor necesare realizării lucrărilor pentru oprirea planificată la Unitatea 1 a CNE şi din cauza scăderii numărului de zile de funcţionare a celor două Unităţi”, au spus reprezentanţii Nuclearelectrica. (T.I.)