Astăzi,în a doua zi de Paşte, vremea rămâne caldă pentru această dată în majoritatea regiunilor. De mâine însă, vremea se va răci accentuat în toată ţara, valorile termice la amiază vor fi chiar mai mici decat mediile climatologice în majoritatea regiunilor. Astăzi, deşi temperaturile scad uşor, mai ales în nordul şi în centrul ţării, vremea rămâne caldă pentru această dată în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiază, când local în nord şi în centru şi doar izolat celelalte regiuni vor fi averse şi descărcări electrice. În această noapte vor fi precipitaţii la munte, în general ploi, doar la munte, la altitudini mari, va cădea lapoviţă sau ninsoare. În restul teritoriului plouă local, la început în vest, centru şi nord, apoi și în sud-est. Vântul va sufla cu intensificări în zona montană şi în regiunile intracarpatice, dar trecător şi în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade în depresiuni şi în Delta Dunării şi 23...24 de grade în sudul teritoriului. Mâine, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în nord şi 19 grade în sud-vest. Temporar nebulozitatea e mai accentuata și vor fi precipitații, slabe, mixte, în zona montană, iar local în sud şi est şi izolat în rest, va ploua. Doar pe alocuri vântul suflă mai alert. Miercuri, vremea se va încălzi în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi slabe, pe arii restrânse în nord-est şi doar izolat în rest. Vântul mai are ceva răbufniri. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10...11 grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 20 de grade în sud-vest. Joi vremea va fi frumoasă şi va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, doar prin nord sunt șanse mai mari să plouă slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16...17 grade pe litoral şi 23 de grade, local, în zonele de câmpie şi podiş. Vineri va fi cald, maximele ating sau trec de 20 grade Celsius în mare parte a țării, vor fi chiar în jurul pragului climatologic al zilelor de vară în sud, dar în weekend vremea se răcește și temporar plouă în toată țara.