22 Decembrie 2024, 18:06
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în Dobrogea, până în data de 30 octombrie, valorile termice se vor menţine mult mai ridicate decât cele obişnuite, cu maxime de 18...20 de grade şi minime de 10...14 grade, mediat regional.
Apoi vremea se va răci accentuat, determinând un regim termic uşor sub cel normal, în medie cu 10...13 grade ziua şi 4...6 grade noaptea.
A doua săptămână de prognoză va debuta cu o încălzire uşoară a vremii, iar estimările indică valori termice în general în jurul mediilor multianuale până la sfârşitul intervalului de referinţă.
Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 29 octombrie.