Prognoza meteo: precipitaţii, în cea mai mare parte a ţării. Ceață pe litoral

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prognoza meteo: precipitaţii, în cea mai mare parte a ţării. Ceață pe litoral

Vremea 01 Decembrie 2017 / 08:30 1157 accesări

Vremea va fi în general închisă, iar aria precipitaţiilor va cuprinde, treptat, cea mai mare parte a ţării. În zona montană vor fi ploi, ninsori şi lapoviţã şi se va forma polei, iar în restul teritoriului, va ploua. În Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Olteniei, nord-vestul Munteniei şi local în Transilvania, cantitãţile de apă vor depãşi 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp. Pe arii restrânse, vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare pe parcursul zilei şi la începutul nopţii, în majoritatea regiunilor. Vor fi rafale de peste 60-70 km/h; în Banat şi pe litoral, peste 70-80 km/h, iar la munte, la altitudini mari, unde se va depune strat consistent de zãpadã, viteza vântului va depãşi 90 km/h şi va viscoli. Temperatura aerului va marca o creştere, mai ales la valorile nocturne. Astfel, maximele se vor încadra între 1...2 grade în estul Transilvaniei şi 15 grade în sudul Dobrogei, iar minimele, în general, între 1 şi 11 grade. Dimineaţa, va fi ceaţã în zonele joase de relief, însă pe arii restrânse

Vineri, 1 decembrie, vremea se va menţine în general închisã, iar regimul termic nu se va modifica semnificativ, faţã de cel din intervalul precedent. Vor cãdea precipitaţii în sudul, centrul şi estul ţãrii şi local în celelalte regiuni. La munte, vor fi mai ales ninsori şi lapoviţã; în vest, nord şi centru vor predomina ploile, iar în restul teritoriului, vor fi doar ploi. Izolat, cantitãţile de apã mai pot fi însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificãri în sud-estul, sudul şi estul ţãrii, precum şi în zona montanã înaltã. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 13 grade, mai ridicate în Dobrogea, iar minimele între -2 grade în depresiuni şi 10...11 grade, pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, va fi ceaţã.

Taguri articol


12