Prognoză revizuită de creştere economică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prognoză revizuită de creştere economică

Economie 19 Iulie 2010 / 00:00 391 accesări

Economist Intelligence Unit (EIU) a revizuit prognoza economică pentru România, în acest an, de la creştere la contracţie. În opinia specialiştilor de la EIU, România se confruntă cu măsuri dure de austeritate, iar economia se va contracta cu 0,6 procente în acest an. De altfel, Europa de Est va avea o evoluţie sub a celorlalte regiuni în 2010. Potrivit EIU, rezistenţa la programul de austeritate ar putea crea instabilitate politică în România. Pentru Balcani, regiune care include şi România, EIU estimează o creştere economică de 0,4 procente în acest an, urmată de o accelerare la 3,3% în 2011. O evoluţie ceva mai stabilă este estimată în Europa Centrală şi de Est, respectiv Cehia, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, ţări care vor avea un avans economic de 1,7% în acest an şi de 3% în 2011. Încrederea consumatorilor şi a mediului de afaceri din Europa de Est este fragilă şi persistă temerile privind impactul crizei financiare şi economice asupra potenţialului de creştere pe termen mediu, explică EIU. Procesul de recuperare în Europa de Est se va accelera la 3,6 procente în 2011, chiar dacă ritmul rămâne lent, comparativ cu perioada de dinaintea crizei. La nivel mondial, EIU anticipează un avans economic de 4,2%, în acest an, în timp ce creşterea Uniunii Europene va fi mult mai lentă, respectiv de 0,7 procente. The Economist Intelligence Unit este cea mai importantă firmă, care furnizează analize privind ţările, industria şi managementul, conducând cercetări şi consultări în toată lumea.



12