PROIECŢII INFLAŢIONISTE Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat, la prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei, că BNR a redus prognoza de inflaţie pentru 2011 de la 4,6% la 3,3 %, iar pentru 2012 prognoza a fost redusă de la 3,5% la 3%. „În trimestrul al treilea, rata inflaţiei a scăzut substanţial. Putem spune că a scăzut mai mult decât am anticipat şi a intrat în interiorul benzii de variaţie. Inflaţia anuală a suferit în ultimele 16 luni şocuri puternice, în special din cauza majorării TVA”, a afirmat Isărescu. Mai mult decât atât, Isărescu se arată super optimist, declarând că rata inflaţiei ar putea ajunge undeva la două procente în luna martie a anului viitor, chiar mai puţin decât atât, şi va urca uşor spre vară, unde se va stabiliza. „Până spre primăvara anului viitor va continua căderea preţurilor. S-ar putea ca prin martie inflaţia să fie în jur de 2% sau chiar mai puţin, apoi tot efectul de bază ne va împinge mai în sus spre vară. Nu vedem în vară scăderi de preţuri alimentare, ne menţinem conservatori”, a declarat guvernatorul.
ALIMENTARE Mugur Isărescu a spus că dezinflaţia pronunţată din cel de-al treilea trimestru a fost determinată de trei factori, respectiv preţurile volatile ale produselor alimentare, persistenţa deficitului de cerere şi atenuarea tensiunilor materiilor prime. „În primul rând, preţurile volatile ale produselor alimentare, aici includ legume, fructe, ouă în principal, au suferit corecţii majore. După ce au crescut puternic în prima jumătate a anului, au scăzut destul de puternic în a doua jumătate a anului, poate au scăzut chiar mai mult. Avem apoi o persistenţă a deficitului de cerere, care ajută la o temperare a inflaţiei, precum şi o atenuare a tensiunilor materiilor prime pe plan internaţional”, a declarat Isărescu.
ECHILIBRU În declaraţia sa, Isărescu a spus că ceea ce va face BNR în legătură cu dobânda cheie se va transmite la nivelul dobânzilor la credite şi mai puţin la cele la depozite, pentru că băncile au nevoie să îşi echilibreze în timp resursele cu creditele. „Relaţia dintre băncile subsidiare cu băncile-mamă este un element esenţial care determină politica lor de dobânzi în perioada următoare”, a menţionat Isărescu. Guvernatorul BNR subliniază că, deşi pare că o astfel de decizie nu ar fi în interesul băncilor comerciale din România, este în interesul lor, deoarece băncile vor fi nevoite să se bazeze, în mai mare măsură, în perioada următoare, pe resursele atrase de pe piaţa internă. Tot guvernatorul BNR a mai declarat că nu există o modificare a cursului de schimb diferită de proiecţiile anterioare şi că evoluţia leului a fost favorabilă depăşirii crizei. Acesta a subliniat însă că, dacă se face o comparaţie între scăderea preţurilor din toamna anului 2010 şi toamna anului 2011, se va observa o diferenţă între o scădere de 0,7 procente la sfârşitul anului 2010 şi 0,2 procente la sfârşitul anului 2011. Referitor la ţintele BNR, economistul şef al UniCredit Ţiriac Bank, Dan Bucşa, a declarat că este foarte greu de crezut că pe termen lung inflaţia va scădea sub 3%, aşteptările inflaţioniste fiind încă ridicate. Pe de altă parte, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată, Liviu Voinea, a spus că mesajul de ieri al băncii centrale este unul de stabilitate, dar că nu întotdeauna o inflaţie scăzută este un semn bun.