Are loc o veritabilă întrecere. Un fel de campionat. Între diverși analiști sau pretinși analiști, între diverși sociologi specialiști în studii de piață sau pretinși specialiști. Câmpul de luptă poate fi localizat în toate studiourile televiziunior de știri. Fiecare cu echipa ei. Unii trag într-o parte, alții în partea diametral opusă. În felul acesta, piața electorală este total distorisionată, cu puțin timp înaintea alegerilor europarlamentare.

Există mai multe condiții favorabile pentru o asemenea bulversare a prognozelor asupra performanțelor sau nonperformanțelor unor partide politice. Mă voi opri asupra câtorva dintre acestea, dar nu înainte de a mă întreba unde sunt totuși și în posesia cui cercetările de piață făcute în mod profesionist și care ne-ar putea oferi în avanpremieră o imagine aproximativ corectă a modului în care se va finaliza acest proces electoral. În definitiv, partidele politice dispun de sume uriașe, nemaiîntâlnite până în prezent, provenite din bani publici, ca rezultat al deciziei societății românești de a finanța democrația, prin intermediul finanțării substanțiale a clasei politice. Se știe că cea mai exorbitantă sumă din istoria României a cheltuit-o, conform propriilor enunțuri, PNL pe o mega-cercetare de piață, încredințată unei firme specializată mai degrabă în măsurarea indicatorilor de contrabandă cu țigări decât în cercetări de tip electoral, iar rezultatele, dacă ele există cumva, nu au fost niciodată făcute publice în mod cinstit, transparent.

O primă oportuntate uriașă, de eroare și, deci, de jonglare cu estimările, constă în procentul de regulă extrem de mic, de sub 40%, al cetățenilor care își vor materializa dorința de a-și exprima preferințele pentru viitorii parlamentari europeni. Cine vor fi acești 40% dintre cetățeni? Din ce medii vor proveni? Care va fi categoria lor de vârstă sau nivelul lor de educație? Toate aceste întrebări rămân simple necunoscute. În principiu, am putea aplica șablonul de acum cinci ani. Dar această operație nu ar fi deloc corectă. Pentru că în cinci ani categoriile de populație își pot schimba în mod radical opțiunile. Inclusiv în ceea ce privește prezența la un scrutin, până acum tratat destul de derizoriu, dar care în acest an devine mai important. Din cel puțin două motive. Europa își schimbă configurația radical sub ochii noștri, iar valul naționalist care a cuprins o serie de state este doar una dintre schimbările care pot influența într-un sens sau altul și opțiunile din România. În al doilea rând, pentru prima dată, europarlamentarele au o puternică semnificație simbolică, fiind primul scrutin din cele patru, care vor avea loc în acest an și în anul viitor. Cifrele de la capătul europarlamentarelor s-ar putea să dea tonul celorlalte trei campanii, inclusiv modului încare se vor desfășura prezidențialele de la sfârșitul acestui an.

Deci nu știm și nimeni nu a măsurat în mod știinfițic acest lucru – și nimeni nu-și asumă răspunderea să facă în acest sens o prognoză serioasă – care este procentul de prezență la europarlamentare, nu știm și niciun sociolog nu ne spune cine sunt cei care se vor deranja să meargă la secțile de votare și, în consecință, nu știm nici cine sunt cei care vor ridica din umeri și vor rămâne acasă. În absența acestor date, pot fi făcute orice fel de speculații.

A doua mare necunoscută este legată de un concept pe care l-am amintit anterior. Și anume naționalismul. Cum evoluează, în ce direcție, neonaționalismul românesc, câți dintre cetățeni sunt cu adevărat preocupați de aceasă temă și cât de hotărâți sunt ei să-și materializeze frustrările, speranțele, idealurile, emoțiile și spaimele, în favoarea unor formațiuni politice, care le-ar putea garanta succesul demersului electoral? Sunt întrebări fără niciun fel de răspuns oferit de sociologi. Sau de politologi. Și de această dată nu mai cred că sunt de vină analiștii. Realitatea este vinovată. Realitatea face ca niciuna dintre cele circa 20 de formațiuni care s-au angajat să promoveze valorile naționale – evident nu mă refer nicio secundă la naționalismul de tip extremist – să nu fi performat în sensul coagulării unei mase critice de susținători. Mișcarea politică de tip naționalist este extrem de fărâmițată. Și, în consecință, ea are șanse mici să coaguleze alegătorii în jurul unuia sau altuia dintre partidele care anunță că va promova asemenea valori. În aceste condiții, încotro se vor îndrepta totuși acei cetățeni care visează ca România să devină un stat națiune, integrat ca atare în marea familie europeană? Cred că dacă UDMR a turnat recent gaz pe foc, anunțând, tot ca un obiectiv electoral, anumite intenții care au agitat spiritele naționaliste ale românilor, un al doilea efect, pe lângă cel al strângerii rândurilor maghiarilor în jurul UDMR, va fi acela că un anumit număr de voturi se vor duce în mod suplimentar către unul dintre partidele mari care, pe lângă alte obiective, anunță și dorința sa de a proteja statul națiune. Și acest partid s-ar putea să fie PSD.

Europaramentarele pot fi influențate masiv în rezultatul lor și de desfășurarea de forțe în plan extern. De pildă, ultimele avertismente transmise de Vladimir Putin, legate fie de Transnistria, fi de Republica Moldova, fie chiar de România, nu este deloc exclus să revigoreze, acolo unde este cazul, sentimentele de tip naționalist și să aducă puncte suplimentare la europarlamentare acelor partide care semnalizează că sunt hotărâte să apere asemenea valori. Și din nou cred că un aspirator de asemenea voturi ar putea deveni PSD.

Nu a măsurat nimeni – și se pare că nici nu are de gând să o facă – efectul la vot al modului în care actuala majoritate parlamentară este demonizată la nivelul Uniunii Europene, acuzată fiind că nu se aliniază unor valori susținute de cele mai multe state UE și care, în esență, au drept obiectiv limitarea suveranității fiecărui stat în parte în beneficiul unei suveranități și stabilități colective. Cum reacționează electoratul român la asemenea presiuni venite din direcția birocrației de la Bruxelles, care are din ce în ce mai mult un comportament de tip cominternist? Vor ieși din case pentru a vota mai mulți dintre românii care împărtășesc valorile promovate de liderii europeni? Sau vor ieși din case mai mulți dintre cei care cred că prioritare sunt valorile naționale?

Evident, numărul necunoscutelor este mult mai mare. Ceea ce le permite sociologilor și analiștilor, pseudosociologilor și pseudoanaliștilor de-a valma să se joace cu cifrele pe platourile televiziunilor de știri. Dar și acest joc, otrăvit în esența lui și în același timp iresponsabil, poate avea consecințe perverse. De pildă, pentru bazinul electoral PSD, despre care se vorbește în mod constant că ar fi mai disciplinat și mai clar definit decât bazinul electoral PNL, afirmațiile constante ale vectorilor de opinie reprezentând frontul anti-PSD, cum că opoziția va obține rezultate în ansamblu mai bune decât majoritatea parlamentară, precum și vehicularea în acest sens a unor cifre scoase din burtă, poate constitui un semnal de alarmă. Și am putea vedea ieșind și mergând să voteze mai mulți pesediști decât ar fi dispuși în condiții normale să facă acest lucru.

Una din caracteristicile acestei prime runde de alegeri, cele pentru Parlamentul European, este că, indiferent de rezultat, nimeni cu excepția liderilor de partide nu-și va cere scuze și nu-și va asuma responsabilitatea pentru transmiterea de informații eronate. Pentru că toți și dintr-o parte și din cealaltă, vor invoca tocmai necunoscutele pe care le-am prezentat succint mai sus. Și atunci mă mai întreb o dată, în absența unor studii serioase, oare pe ce sunt cheltuiți banii oferiți cu atâta generozitate clasei politice în scopul de a avea alegeri democratice, opțiuni ale cetățenilor făcute în cunoștiință de cauză și un grad cât mai mare de reprezentativitate al celor care urmează să fie aleși? Cei care vor câșiga europarlamentarele se vor aplauda singuri, își vor proclama cu voce apăsată legitimitatea. În timp ce cei care vor pierde, vor afima că învingătorii nu sunt de fapt învingători, întrucât au fost votați de un procent infim al masei de alegători. Și cel mult vor pleca acasă, lăsând locul altor lideri.

Dar, per ansambu, și după alegeri, ca și înainte, știm mult prea puțin despre ceea ce doresc românii cu adevărat.