La sediul Federaţiei Române de Handbal (FRH) a avut loc, ieri, tragerea la sorţi a programului Ligii Naţionale, ediţia 2009-2010. Campioana României, Handbal Club Municipal Constanţa, are, cel puţin teoretic, o misiune uşoară în primele trei etape, cînd va întîlni, în ordine, pe HC Odorhei (acasă, 6 septembrie), Poli Timişoara (deplasare, 13 septembrie) şi U. Cluj (acasă, 27 septembrie). Primul meci cu adevărat tare pentru HCM va fi cel din etapa a 4-a (4 octombrie), atunci cînd Stănescu şi compania vor juca, în deplasare, cu Bucovina Suceava, una dintre formaţiile cu pretenţii pentru viitorul sezon. Va urma, în etapa a 5-a (11 octombrie), la Constanţa, derby-ul cu UCM Reşiţa, echipă ce va avea din nou ca principal obiectiv cîştigarea Ligii Naţionale. În etapa a 6-a (18 octombrie), handbaliştii noştri vor merge la Tg. Jiu pentru un nou meci dificil, cu Pandurii. În etapa a 7-a (25 octombrie), HCM va primi vizita celor de la Minaur Baia Mare, iar în etapa a 8-a (8 noiembrie), HCM va juca la Medgidia. Ştiinţa Bacău, revelaţia ediţiei trecute, va sosi la ţărmul mării în runda a 9-a (15 noiembrie), iar marele derby HCM - Steaua va avea loc în etapa a 10-a (22 noiembrie), la Constanţa. În etapa a 11-a (29 noiembrie), HCM se va deplasa la Braşov, pentru ca în etapa a 12-a (6 decembrie), foarmaţia constănţeană să primească vizita echipei CSM Satu Mare. În ultima etapă a turului (13 decembrie), HCM va întîlni pe Dinamo, în deplasare, însă formaţia dinamovistă se anunţă a fi una de pluton în noul campionat, problemele financiare grave prin care trece clubul dinamovist determinînd conducerea din Ştefan cel Mare să renunţe la participarea în cupele europene. “Un program bun pentru noi, deoarece în primele etape niciodată nu sînt meciuri de calitate pentru că startul în noul sezon este cu trac pentru fiecare formaţie. Foarte important cum vom începe şi foarte important va fi întreg turul. HCM de fiecare dată cînd a început bine a şi terminat bine. Ne propunem cîştigarea tuturor partidelor în tur, mai ales că cele mai multe jocuri dificile le vom avea pe teren propriu“, a declarat extrema stîngă a campioanei României, Mihai Timofte. În noul sezon competiţional fiecare echipă va avea dreptul să înscrie pe foaia de joc maximum trei jucători extracomunitari. Ca şi în sezonul trecut vor retrograda doar ultimele două clasate.
Programul complet al primei etape (6 septembrie): UCM Reşiţa - Ştiinţa Bacău; Pandurii Tg. Jiu - Bucovina Suceava; Minaur Baia Mare - U. Cluj; CSM Medgidia - Poli Timişoara; HCM Constanţa - HC Odorhei; Steaua - Dinamo; SCM Rom Cri Braşov - CSM Satu Mare. Ultima etapă a turului este programată pe 13 decembrie. Returul va debuta pe 31 ianuarie 2010, iar ultima etapă a campionatului se va desfăşura pe 9 mai 2010. Tot ieri, la sediul FRH, s-a stabilit şi sistemul de disputare a Cupei “Ligii Naţionale”. Aceasta va avea loc pe teren neutru, în zilele de 27, 28 şi 30 mai 2010 şi la această întrecere vor participa echipele clasate pe locurile 1-8.