Consiliul miniştrilor Agriculturii s-a încheiat, zilele trecute, la Luxemburg, fără a debloca programul European de distribuire a produselor alimentare către persoanele cele mai defavorizate din UE. În urma acestei decizii, comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, s-a declarat “consternat”. \"Sunt consternat că nici astăzi Consiliul nu a putut debloca programul de ajutor alimentar pentru persoanele defavorizate pentru anii 2012 şi 2013. Comisia Europeană a făcut tot ce i-a stat în putere şi şi-a asumat toate responsabilităţile pentru a face posibil un acord”, spune comisarul într-o declaraţie transmisă de Reprezentanţa Uniunii Europene la Bucureşti. În plus, Cioloş e de părere că mai este încă timp pentru ca statele membre care pot debloca decizia să revină asupra poziţiei lor. Programul european de distribuire a produselor alimentare către persoanele cele mai defavorizate este una din principalele surse de aprovizionare ale organizaţiilor caritabile europene.