Primăria Basarabi a demarat, zilele trecute, programul de asfaltare a drumurilor din oraş pentru 2007. Potrivit afirmaţiilor primarului, Nicolae Crivineanu, lucrările sînt finanţate cu bani din bugetul local. “În prima parte a programului, vom face asfaltări în valoare de 11 miliarde de lei vechi, fonduri pe care este posibil să le suplimentăm în funcţie de necesităţi“, a declarat Crivineanu. Pentru început, au fost demarate lucrări în cartierul de est şi în zona bisericii nou construite. Primarul a mai spus că programul va dura pînă în luna octombrie şi că în aceste zone se vor derula şi alte proiecte de amenajare a zonelor. “Aceste program va dura pînă în octombrie, cînd am de gînd să schimb radical aspectul mai multor cartiere din oraş. Trebuie să arătăm ca un oraş european şi să ne purtăm ca atare“, a mai declarat Crivineanu.