Program de reducere a cheltuielilor la CFR

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Program de reducere a cheltuielilor la CFR

Social 13 August 2010 / 00:00 404 accesări

Companiile feroviare de stat vor finaliza în perioada 16-20 august un program de propuneri pentru eficientizarea activităţii CFR, prin scăderea cheltuielilor, care vor fi prezentate ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, şi ulterior negociate cu sindicatele. \"Când o variantă va fi aprobată, imediat vor fi invitate toate structurile sindicale pentru discuţii şi negocieri. Dacă sindicatele doresc participarea directorilor la o întâlnire în afara programului de lucru, pot fi invitaţi. Este posibil ca soluţia prezentată sindicatelor să fie concretizată la sfârşitul săptămânii viitoare\", a anunţat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Amintim că directorul general al CFR Călători, Liviu Pescăraşu, a declarat, miercuri, că toţi cei aproximativ 15.000 de angajaţi ai companiei vor intra în şomaj tehnic începând de luni, prin rotaţie, până la sfârşitul anului, astfel că fiecare salariat nu va veni la muncă timp de două luni. Potrivit unor surse din sectorul feroviar, Ministerul Transporturilor pregăteşte un proiect care vizează disponibilizarea a 12.800 de angajaţi din sectorul feroviar până la sfârşitul lunii septembrie.



12