Ministerul Muncii propune prelungirea unui program de interes naţional privind combaterea excluderii sociale a persoanelor fără adăpost, după ce autorităţile locale au solicitat să participe în acest an la o nouă procedură de selecţie pentru a accesa fondurile restante. “Proiectul de modificare a HG 197 din 2006 are în vedere doar prelungirea duratei de derulare a programului pe o perioadă de 4 ani, dar nu mai mult de 30 noiembrie 2010, şi eliminarea prevederilor referitoare la suma de 500.000 lei pentru anul 2006, deoarece nu a fost realizată nici o tragere de fonduri în anul respectiv. Modificarea actului normativ presupune numai modificarea textului Anexei 7 Programul de interes naţional Combaterea excluziunii sociale a persoanelor fără adăpost prin crearea de centre sociale de urgenţă”, se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de HG. Prin acest program se urmăreşte crearea de centre sociale de urgenţă pentru persoane fără adăpost, care vor asigura, în principal, servicii de găzduire şi de îngrijire, precum şi înfiinţarea unor centre de sprijin şi consiliere pe termen lung. Solicitanţii eligibili pentru finanţare sînt serviciile publice de asistenţă socială organizate în subordinea consiliilor locale ale oraşelor, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor din Bucureşti şi celelalte judeţe, dar şi alţi furnizori publici de servicii sociale, asociaţii, fundaţii şi cultele religioase. De asemenea, principalele cheltuieli eligibile pentru finanţare sînt construcţiile, achiziţionarea de echipamente şi mobilier, salariile personalului sau plata pentru utilităţi şi servicii, consumabile şi hrană. Potrivit iniţiatorilor proiectului de modificare, în urma celor trei etape de selecţie au fost selectate şi aprobate pentru finanţare 37 de proiecte locale, în sumă totală de 23,3 milioane de lei.