Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a adoptat, ieri, măsurile necesare extinderii proiectului Jurindex, index de jurisprudenţă, ce are drept obiectiv publicarea online a tuturor hotărîrilor judecătoreşti la nivelul sistemului judiciar românesc. Aceasta este o măsură prioritară adoptată în cadrul direcţiilor de acţiune stabilite de CSM în baza Raportului intermediar al Comisiei Europene, din 12 februarie. Proiectul urmăreşte creşterea transparenţei sistemului judiciar prin asigurarea accesului integral şi gratuit al publicului la jurisprudenţa instanţelor, creşterea responsabilităţii sistemului judiciar şi constituirea unui mecanism de unificare a practicii judiciare. Hotărîrile judecătoreşti pronunţate de curţile de apel au început să fie publicate, anul trecut, practica urmînd să fie implementată în 2009, o a doua etapă însemnînd publicarea hotărîrilor judecătoreşti pronunţate de toate instanţele judecătoreşti, pe materii, obiecte şi stadii procesuale. În prezent, pe portalul instanţelor se publică numai jurisprudenţa considerată relevantă. Cauzele exceptate de la afişare pe internet se referă la dosare de trădare prin transmitere de secrete, divulgarea secretului care periclitează securitatea statului, violul, actul sexual cu un minor, seducţia, perversiunea sexuală, incestul, corupţia sexuală, hărţuirea sexuală, contaminarea venerică şi transmiterea sindromului imunodeficitar dobîndit, cerere privind interceptări şi înregistrări audio-video, cerere privind efectuarea de percheziţii, cauze privind tratamentul medical, rele tratamente aplicate minorului, spionajul, pornografie infantilă şi infracţiuni privind adopţia. În acelaşi timp, nu vor fi publicate hotărîrile în cauze din materie procedurilor referitoare la minori şi familie, dosarele de punere sub interdicţie şi cele referitoare la brevete de invenţii.