26 Noiembrie 2024, 22:00
Săptămâna viitoare, deputaţii vor lucra doar două zile, respectiv luni şi marţi. Potrivit deciziei Biroului Permanent (BP) al Camerei, lucrările acestui for legislativ ar urma să fie reluate pe 6 decembrie. Secretarul Camerei, Sever Voinescu (PDL), a anunţat, după reuniunea conducerii Camerei, că deputaţii vor avea, luni, activitate în plenul forului legislativ, iar marţi, în comisii, de 1 Decembrie vor fi liberi, iar joi, vineri şi sâmbătă, activitate în circumscripţiile electorale. Şedinţa BP al Camerei Deputaţilor, în care s-au aprobat ordinea de zi şi programul de lucru al deputaţilor pentru săptămâna viitoare, s-a ţinut în absenţa reprezentanţilor PNL şi ai PSD.