Program regional de cooperare în materie de securitate, prezentat de Irak

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Program regional de cooperare în materie de securitate, prezentat de Irak

Externe 11 Decembrie 2008 / 00:00 428 accesări

Guvernul irakian a prezentat, marţi, la Washington, un ambiţios ”program regional de cooperare în materie de securitate şi de resurse naturale şi energetice, pentru a elimina ura şi neîncrederea dintre ţările Orientului Mijlociu”. ”Irakul va fi în centrul acestui proiect”, a declarat purtătorul de cuvînt al Guvernului irakian, Ali al-Dabbagh, în faţa experţilor unui centru de cercetări din Washington, Institutul american pentru Pace (USIP). Programul este destinat să permită construirea de rute transfrontaliere legînd Mediterana de Golful Persic, împărţirea resurselor de apă, îmbunătăţirea transportului hidrocarburilor, promovarea proiectelor economice comune, ridicarea barierelor comerciale, lupta împotriva terorismului şi prevenirea conflictelor de graniţă. Purtătorul de cuvînt irakian a explicat că ţara sa ar putea juca un rol central, graţie imenselor sale rezerve petroliere şi situaţiei sale geografice între Golful Persic şi Europa, cu atît mai mult cu cît abandonează rolul său destabilizator şi evoluează către un sistem democratic multietnic şi multiconfesional. Potrivit lui al-Dabbagh, ”acest proiect de parteneriat economic regional suscită un mare interes în regiune, mai ales în Turcia, Iran, Siria, Iordania, Arabia Saudită şi Kuwait”. Guvernul irakian a început discuţii informale cu Kuwaitul, Siria şi Turcia, dar încă nu şi cu Iranul, despre acest proiect care va contribui la eliminarea urii şi a neîncrederii, apropiind grupările etnice şi religioase din regiune. Prezentînd pentru prima dată viziunea oficială\" a Guvernului irakian, al-Dabbagh a apreciat că ”este timpul ca Irakul şi vecinii săi să înceapă o nouă eră”.

Între timp, Guvernul de la Londra pregăteşte retragerea întregului său contingent militar din Irak, pînă în iunie, au susţinut, ieri, publicaţiile britanice ”The Guardian” şi ”The Daily Mail”. Citînd un oficial de rang înalt din cadrul Apărării, ”The Guardian” afirmă că Londra va începe retragerea contingentului său în martie şi că ultimii militari vor părăsi, în iunie, Basra, oraşul din sudul Irakului în apropierea căruia sînt staţionate trupele britanice. Cotidianul precizează, de asemenea, că trupele britanice nu vor preda autorităţilor irakiene baza aeriană din Basra, unde sînt cantonaţi în prezent majoritatea celor 4.000 de militari britanici prezenţi în Irak, ci americanilor, care vor staţiona aici cîteva mii de soldaţi. Guvernul britanic a evocat recent o schimbare fundamentală de misiune pentru trupele sale în Irak, în 2009. La jumătatea lunii noiembrie, el a afirmat că nu există un calendar pentru retragerea contingentului său militar, dezminţind declaraţiile unui consilier irakian pentru securitate naţională, Muffak al-Rubaie, care a afirmat că toţi militarii britanici vor părăsi Irakul pînă la sfîrşitul lui 2009. Trupele britanice sînt prezente în Irak de la invadarea ţării, în martie 2003, de o coaliţie condusă de SUA.

Taguri articol


12