Program social pentru copii de etnie turcă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Castelu

Program social pentru copii de etnie turcă

Administrație 04 Martie 2013 / 00:00 1880 accesări

Comuna Castelu din judeţul Constanţa face parte din proiectul pilot al programului derulat de Asociaţia OvidiuRo „Fiecare copil în şcoală”. Inclusă în acest program în 2009, comuna Castelu s-a constituit într-o premieră - nu tocmai fericită - chiar şi pentru reprezentanţii OvidiuRo, numai în satul Castelu fiind descoperiţi la acea vreme 185 de copii care nu erau incluşi în sistemul de învăţământ, 70% dintre ei fiind de etnie turcă. „Cei de la Asociaţia OvidiuRo şi-au dat seama că în Castelu sunt foarte mulţi copii cu vârste între 3 şi 5 ani, şi orice întârziere de includere a lor în sistemul educaţional va fi în defavoarea comunităţii. Atunci au decis ca la Castelu să iniţieze un program unic la nivel naţional, destinat preşcolarilor, intitulat „Fiecare copil la Grădiniţă”. În acest sens am considerat că este necesar un parteneriat între Primăria Castelu, Inspectoratul Şcolar, Consiliul Judeţean Constanţa şi OvidiuRo. Am făcut o propunere de parteneriat pe care o vom prezenta viitorilor parteneri, în vederea finanţării”, a declarat viceprimarul comunei Castelu, Antoneta Prodan. Potrivit propunerii Primăriei Castelu, autorităţile zonale ar putea să finanţeze costurile pentru tichetele sociale pentru preşcolarii eligibili din comuna Castelu, Inspectoratul Şcolar ar urma să asigure resursa umană necesară extinderii unităţilor de învăţământ, Consiliul Local Castelu ar urma să asigure îmbrăcămintea, încălţămintea şi spaţiile de grădiniţă, dar şi asistenţii sociali care vor face anchetele sociale, iar cei de la OvidiuRo ar urma să asigure, printre altele, costurile pentru rechizite, costurile pentru formarea cadrelor didactice. Reprezentanţii CJC spun că aşteaptă să primească propunerea pentru a vedea cum se pot implica în acest program. „Orice proiect este analizat de CJC şi, bineînţeles, sprijinit. Trebuie întâi de toate să vedem despre ce este vorba, şi abia apoi putem vorbi despre un eventual parteneriat în cadrul acestui program”, a declarat vicepreşedintele CJC Cristinel Dragomir.



12