Reuniţi cu doar o săptămână înaintea debutului campionatului, jucătorii Farului au parte de un program spartan pentru a-şi pune la punct condiţia fizică pentru actualul tur de campionat. Antrenorul Ioan Sdrobiş şi-a pus în practică “ameninţările” de la finalul partidei din prima etapă a Ligii a II, cu Viitorul, şi a stabilit câte două antrenamente pe zi pentru Paşcovici şi compania. Mai mult, şedinţa de pregătire de ieri dimineaţă a fost dedicată în întregime părţii fizice şi a durat două ore. „Suntem în plin cantonament”, a explicat cu zâmbetul pe buze tehnicianul constănţean. În ciuda durităţii antrenamentului, jucătorii nu s-au plâns, ba chiar au tras tare pentru a-l impresiona pe Sdrobiş. „Trebuie să ne tragem tare, pentru a ajunge la zi cu pregătirea fizică. Ne-am întâlnit cu doar o săptămână înaintea startului de sezon şi nu am apucat să facem cantonament. În plus, programul din primele etape este greu, întrucât jucăm împotriva candidatelor la promovare. Pentru mine, venirea la Constanţa reprezintă o mare şansă dată de Ioan Sdrobiş şi nu vreau să dezamăgesc”, a spus atacantul Bogdan Rusu. „Muncim din greu, cu antrenamente de două ore, ca să ne punem la punct condiţia fizică. Mă bucur că am debutat cu gol pentru Farul, mai ales că obiectivul meu este să ajut echipa. Este un club de tradiţie şi până în iarnă sper să ne menţinem măcar la mijlocul clasamentului. Apoi, din retur sau din sezonul următor, ne propunem să fim în frunte”, a adăugat mijlocaşul Sergiu Scărlătescu.
FC FARUL - FC BOTOŞANI, ARBITRAT DE ANDREI CHIVULETE. Comisia Centrală de Arbitri a anunţat ieri componenţa brigăzilor care vor conduce meciurile din etapa a II-a a Ligii a II-a. Astfel, disputa dintre Săgeata Năvodari şi Dinamo II Bucureşti va fi abitrată de Cristina Dorcioman (Câmpulung Muscel), ajutată de Valentin Cristea (Călăraşi) şi Ciprian Geambazu (Buşteni), întâlnirea dintre FC Farul şi FC Botoşani îl va avea la centru pe Andrei Chivulete (Bucureşti), ajutat de Bogdan Gheorghe (Bucureşti) şi Valentin Dumitru (Gherghiţa - Prahova), în timp ce meciul Astra Giurgiu - Viitorul Constanţa va fi condus de Cătălin Buşi (Rm. Vîlcea), ajutat de Daniel Mitruţi (Craiova) şi Adrian Popescu (Craiova).