Preşedintele Societăţii de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională, Gheorghe Iana, a declarat vineri că, în prezent, 21,64% dintre decesele înregistrate sunt generate de accidentul vascular cerebral. „În momentul de faţă, în România, potrivit unui raport realizat la ...
Comisarul european pentru dezvoltare regională, Corina Creţu, a declarat, vineri, la Cluj, că speră ca lucrările de construire a celor trei spitale regionale de urgenţă să înceapă până la sfârşitul anului viitor. „Au fost întârzieri şi nu mă voi feri niciodată să ...
Patrulele de Reciclare din județele Ilfov, Argeș, Olt și Suporterii-Unități Școlare din județul Timiș câștigă premiile naționale ale Ediției Campionilor (2017-2018), pentru că și-au mobilizat exemplar comunitățile la colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE). În ...
Asociația Grup Local Dobrogea Nord a lansat proiectul „Dobrogea Nord – Pământul sălbatic între Dunăre și mare”, proiect ce vizează dezvoltarea comunităților pescărești. Reprezentanții asociației își propun, astfel, dezvoltarea sustenabilă a activității de pescuit din ...
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC E- Distribuţie Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanţa, anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor, după următorul program: Joi ...
Zece start-up-uri europene au reușit, în 2018, să obțină statutul de „unicorn“, adică să fie evaluate la cel puțin un miliard de euro. Pentru prima dată, în top 10 se află și o firmă românească. Este vorba despre UiPath, o firmă care a atras recent o investiție de 153 ...
În perioada 27 - 29 Septembrie 2018, la Hotel Meridian din Mamaia se vor desfășura lucrările celei de-a XXI-a ediții a Simpozionului Național ”Prof. Dr. Dimitrie Gerota”. Ediție după ediție, simpozionul și-a câștigat rapid locul în rândul manifestărilor științifice din ...
Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat duminică, la Antena 3 că la sfârşitul lui septembrie sau la începutul lui octombrie ar urma să aibă loc o remaniere guvernamentală, în urma unor evaluări, precizând că este foarte mulţumit de activitatea premierului Viorica Dăncilă. „Sunt ...
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, a semnat, până în prezent, peste 3.000 de contracte de finanţare pentru beneficiarii programului (autorități publice și private), valoarea totală a ...
Luni, 10 septembrie 2018, ora 18.00 vă invităm în Piațeta Decebal din Medgidia la flashmobul de promovare a proiectului european ”Fortin - pentru Satu Nou, Mircea Vodă - transformarea unei comunităţi marginalizate într-o comunitate prosperă”. Acţiunea face parte din proiectul naţional ...
Pentru că străzile Constanței s-au mai eliberat, muncitorii de la SC Confort Urban SRL, firma care se ocupă de trama stradală din Constanța, s-au reapucat de asfaltări. Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, lucrătorii continuă procesul de asfaltare a străzilor din cartierul Baba Novac. Zilele ...
Comisia Europeană a luat una din deciziile mult așteptate de fermierii români. Comisia Europeană pregătește măsuri de aprobare a plății în avans a subvențiilor agricole pe suprafață, astfel că fermierii afectați de secetă vor putea să primească în octombrie 70%-85% din plată ...
În perioada 4 decembrie 2017 – 31 august 2018 Asociația Prader Willi din România derulează proiectul „Club de educație și dezvoltare emoțională la Centrul NoRo”- finanțat prin programul MOL pentru sănătatea copiilor, Ediția a 9-a, cu suma de 25.000 RON. Scopul proiectului ...
Stările permanente de stres de la birou se vor transforma în stres cronic, dacă nu vei avea grijă să te menajezi și să te relaxezi. Acest tip de stres vine ca urmare a stărilor conflictuale permanente, a nivelului de muncă prea ridicat și a sarcinilor suprasolicitante. Toți acești factori pot ...
Constanta International Film Festival sau, mai pe scurt, CIFF, s-a născut din dorinţa de a avea un festival de film independent consacrat în oraşul de la malul mării. Şi cum Festivalul Internaţional de Teatru Independent a fost primit cu multă emoţie şi bucurie de către publicul spectator ...
Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța anunță publicul călător că în luna septembrie autobuzele liniei estivale CiTy TOUR vor circula după următorul program: - 01 – 09 septembrie – 09:00 – 22:00 - 10 – 15 septembrie – 09:00 – 18:00