Una dintre problemele cele mai arzătoare ale învăţămîntului românesc este cantitatea enormă de informaţie pe care elevul trebuie să o „îngurgiteze” şi pe care, după finalizarea cursurilor o uită. Programa şcolară nu s-a schimbat de zece ani şi este total depăşită, prin comparaţie cu programele şcolare din spaţiul Uniunii Europene, unde se schimbă cel puţin o dată la 7 ani. “La programa actuală, principalele probleme sînt că aceasta este centrată pe conţinuturi şi pe cantitatea de cunoştinţe pe care copilul trebuie să le îngurgiteze şi nu pe procesul de învăţare, pe dezvoltarea gîndirii critice, a discernămîntului, pe capacitatea de a reflecta ceea ce învaţă, pe capacitatea de a pune întrebări, de a discuta şi de a dezbate. Noi avem un curriculum centrat pe cunoştinţe, nu pe procesul cunoaşterii”, este de părere preşedintele Centrului Educaţia 2000+, Alexandru Crişan. Învăţămîntul românesc merge pe cunoaşterea de tip reproductiv. Crişan a arătat că toată lumea se aşteaptă ca studenţii să reproducă ceea ce învaţă, nu să pornească de la cunoştinţe şi să producă ceva aplicat. De asemenea, elevii au un acces limitat la cunoaşterea procedurală. Aceştia învaţă “ce, cînd, cine sau de ce” nu şi “cum”, crede Crişan, care critică faptul că, în programa şcolară, nu există partea practică, aplicată. “Spre exemplu, la Facultatea de Comunicare, pleci cu partea teoretică, dar nu ai un sistem propriu de comunicare şi nu ştii cum să comunici, cum să faci, efectiv, un interviu”, a declarat acesta. “În continuare, materia este foarte stufoasă, iar problema fundamentală este că noi, prin programă, sîntem tributari unui tip de societate în care acumularea de cunoştinţe este esenţială. Copiii ies din şcoală cu foarte multe cunoştinţe, dar nu ştiu să facă nimic” a încheiat preşedintele Educaţia 2000+.

După 45 de ani de comunism, unica modificare a programei şcolare, la nivel naţional, a fost făcută în 1997, cînd target-urile atinse au fost eliminarea viziunii comuniste, reducerea drastică a materiei şi corelarea materiilor.