Ministerul Sănătăţii (MS) va derula, începînd din octombrie, în premieră, mai multe programe naţionale de screening pentru depistarea bolilor cardiovasculare, a cancerului de col uterin şi de sîn, potrivit calendarului anunţat, în iunie, de conducerea instituţiei. Astfel, de azi, medicii îi vor identifica pe românii care prezintă risc de îmbolnăvire prin boli cardiovasculare. Programul MS are ca scop reducerea morbidităţii şi mortalităţii prin bolile cardiovasculare, dar şi prevenirea acestora. Programul se va desfăşura la nivelul cabinetelor medicilor de familie selectate, în coordonarea specialiştilor din cadrul Spitalului Universitar Bucureşti şi Institutului de Boli cardiovasculare din Timişoara. Reprezentanţii MS au anunţat că medicul de familie va selecta din lista de pacienţi toţi subiecţii peste 40 de ani care nu suferă de diabet sau de o boală cardiovasculară, dar care prezintă factori de risc pentru îmbolnăvire. Medicul de familie va calcula riscul de îmbolnăvire pentru următorii zece ani, după criterii clar stabilite de comisia de specialitate a MS. Dacă riscul de îmbolnăvire este mare, persoana va fi trimisă la medicul specialist pentru diagnostic şi tratament. Dacă însă riscul este mic, medicul de familie va trece la un program de prevenţie printr-un tip de comportament. Programul MS se va desfăşura pe parcusul mai multor ani. În primul an vor fi selectate 3.500 de cabinete ale medicilor de familie şi se va analiza starea de sănătate a aproximativ 500.000 de persoane. Bugetul programului în 2009 este de aproximativ cinci milioane de lei, spun reprezentanţii MS. România se situează în primele trei locuri în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea prin boli cardiovasculare, unul din doi români cu vîrsta mai mare de 50 de ani fiind hipertensiv.
Celelalte două programe
Tot de astăzi, în premieră, MS lansează alte două programe de screening pentru depistarea precoce atît a cancerului mamar, cît şi a celui de col uterin, în ultimele două decenii, România nereuşind să implementeze niciun astfel de program. “Astfel, mai mult de trei milioane de femei cu vîrstă de peste 40 de ani vor beneficia gratuit de mamografii în spitalele judeţene şi în unităţi mobile. De asemenea, numai anul acesta, 600.000 de femei vor fi testate gratuit pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, prin teste Babeş-Papanicolau. Ministerul Sănătăţii are, pentru 2009, pentru aceste programe, 72 de milioane de lei”, spunea în vară, ministrul Sănătăţii, dr. Ion Bazac. Demnitarul declara că vrea să pună lucrurile în ordine pentru că sînt multe probleme în sistemul oncologic.
Medicii de familie vor fi plătiţi suplimentar
În program vor fi incluşi medicii de familie, care vor fi plătiţi suplimentar. Mai mult, există specialişti care să poată interpreta testele Babeş-Papanicolau. Institutele oncologice din Cluj şi Bucureşti vor avea în subordine cîte patru centre, unde vor fi făcute investigaţiile, susţinea ministrul Sănătăţii. “Nu trebuie sa facem un exerciţiu de imaginaţie pentru a întrevedea cît de mult se poate face împreună, punînd într-un efort comun infrastructura de sănătate, mobilizarea şi implicarea societăţii civile, expertiza organismelor internaţionale, finanţarea din partea companiilor farmaceutice şi forţa presei. Cancerul nu alege. Însă noi putem alege să prevenim. Este mai mult decît o opţiune. Pentru toţi cei care sîntem aici este o responsabilitate”, mai spunea dr. Bazac, precizînd că mortalitatea prin cancer de col uterin este cea mai ridicată din Europa.
Campania din 2009 vizează, într-o prima etapă, informarea şi instruirea medicilor şi a profesorilor care se vor întîlni ulterior cu părinţii, la şcoală şi în cabinetele medicale, pentru a discuta despre cancerul de col uterin şi despre vaccinarea împotriva virusului HPV. Un Comitet Naţional a definit şi a agreat campania de informare lansată oficial, în 14 iunie. Acest comitet a reunit, în premieră pentru un program de sănătate din România, reprezentanţi ai MS, ai Ministerului Educaţiei, ai OMS, ai UNICEF, ai Fondului ONU pentru populaţie, ai societăţii civile, epidemiologi, oncologi, jurnalişti şi companiile producătoare ale vaccinului HPV.