Programele pentru IMM - cereri multe, bani puţini

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Concurenţă ca la ASE

Programele pentru IMM - cereri multe, bani puţini

Economie 25 Martie 2014 / 00:00 645 accesări

GRĂBIŢI-VĂ! Depunerea de proiecte în cadrul programelor de stat pentru IMM continuă cu drag şi spor, cele mai căutate fiind subvenţiile de 10.000 euro oferite pentru înfiinţarea şi dezvoltarea microîntreprinderilor. Până ieri, pe site-ul oficial al schemei (www.aippimm.ro) se înscriseseră 1.140 de firme. Bugetul de 21 milioane lei ajunge, însă, pentru circa 500 de firme. „Eligibili sunt debutanţii în afaceri, cu vârsta de maximum 35 de ani. Ei vor beneficia de alocaţii nerambursabile de până la 10.000 euro, reprezentând cel mult 50% din valoarea totală a cheltuielilor cu planul de afaceri. De asemenea, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM va acoperi până la 80% din valoarea creditelor acordate, în limita a 80.000 euro. Important este că beneficiarii programului vor fi scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi (angajaţi pentru o perioadă nedeterminată)“, explică, pentru „Telegraf“, reprezentanţii Oficiului Teritorial pentru IMM şi Cooperaţie (OTIMMC) Constanţa. Şi START este deschis, dar nu pentru mult timp. Mâine, înscrierile în program se încheie. Ieri, pe site-ul AIPPIMM, 80 de firme erau înscrise, asta în condiţiile în care bugetul de 13 milioane lei este suficient pentru circa 130. Banii nu se dau însă pe principiul „primul venit, primul servit“, ci pe baza unui punctaj. Beneficiarii pot lua cel mult 100.000 lei, respectiv 80% din valoarea cheltuielilor eligibile.

CE-A MAI RĂMAS Pe de altă parte, faza de înscrieri a programului „Femeia Manager“, deschis la 10 martie, s-a încheiat. În total, 80 de persoane au depus cereri pentru un grant de cel mult 41.500 lei, care să acopere 90% din cheltuielile eligibile. Bugetul pentru 2014 este de 500.000 lei. Cu alte cuvinte, cel puţin 12 planuri de afaceri vor fi puse în practică. Nu în ultimul rând, IMM-urile care vor să obţină finanţare pentru dezvoltarea şi modernizarea activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă pot depune cereri în perioada 24 aprilie - 3 mai. Bugetul alocat programului este de 18 milioane lei şi va fi utilizat pentru acordarea de alocaţii financiare nerambursabile pentru minimum 225 beneficiari. Valoarea maximă a grantului nu poate depăşi 80.000 lei/firmă.

Taguri articol


12