Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” este una dintre cele 12 biblioteci judeţene care a fost selectată în prima rundă a Programului Biblionet, finanţat de Fundaţia Bill & Melinda Gates. International Researches & Exchanges Board (IREX) lansează astăzi, prima serie de cursuri de instruire în tehnologia informaţiei şi administrarea bibliotecii cu acces public la internet (IT/CIP), pentru primele şase din cele 12 biblioteci judeţene. Cursurile de instruire încep concomitent în judeţele: Bihor, Constanţa, Harghita, Maramureş, Sălaj şi Vâlcea. La finalul a trei săptămîni de sesiuni teoretice şi activităţi practice susţinute de trainerii organizaţiei partenere EOS (Educating for an Open Society), 180 de bibliotecari din bibliotecile publice orăşeneşti şi comunale vor şti să folosească mai bine calculatoarele, să îndrume şi să asiste noi utilizatori, răspunzînd mai bine nevoilor comunităţii.
„Scopul acestei formări este dobîndirea de către bibliotecari de competenţe în folosirea tehnologiilor moderne în domeniul informaţiei. Acest demers va conduce, pe de o parte, la relaţii mai bune şi mai apropiate ale bibliotecii cu comunitatea, iar pe de altă parte, la dezvoltarea de noi servicii pentru membrii comunităţii“, precizează Liliana Stamate, formator în cadrul Bibliotecii Judeţene Constanţa. Acest avantaj le oferă cetăţenilor României şansa de a-şi rezolva o varietate de probleme prin accesarea gratuită a internetului. Cursurile au loc în spaţii care aparţin bibliotecilor judeţene sau partenerilor acestora, în cadrul unor centre de formare, echipate prin programul Biblionet. Fiecare centru are în dotare 11 laptop-uri, un videoproiector, scanner, imprimantă şi un router wireless, software-ul fiind primit ca donaţie din partea Microsoft Corp. Bibliotecarii din cadrul bibliotecilor judeţene, care au urmat cursuri de formare organizate în cadrul Programului Biblionet, vor contribui, în calitate de co-traineri, la formarea competenţelor în domeniul tehnologiei informaţiei şi administrarea bibliotecilor. În urma seriei de trei săptămîni, bibliotecarii vor da un examen pentru acreditarea lor ca formatori de către Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA).
„Activitatea bibliotecarilor pregătiţi în cadrul cursurilor de instruire IT/CIP va fi orientată spre iniţierea membrilor comunităţii în utilizarea Internetului. În acest fel, oamenii vor deveni beneficiari direcţi ai societăţii cunoaşterii, prin asimilarea şi utilizarea tehnologiilor capabile să schimbe în bine existenţa fiecărei persoane în parte şi a comunităţii în ansamblul ei“, a precizat Manuela Dinică, formator în cadrul Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman“ Constanţa.