Depunerea dosarelor pentru programul „Casa verde” a fost stopată pentru moment, din cauza epuizării fondurilor, dar programul va fi repornit din aprilie, a declarat, ieri, ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely. Ministrul Mediului a precizat că programul a fost un succes, deşi au fost mulţi sceptici. „Au fost depuse peste 18.000 de dosare, 10.000 au fost deja analizate, iar pentru aproximativ 2.000 s-au făcut plăţile. Am oprit deocamdată depunerea dosarelor pentru că s-au epuizat fondurile. Vom reporni în aprilie”, a precizat Laszlo Borbely. El a adăugat pentru anul 2011 sunt alocate peste 100 de milioane de lei. Potrivit ministrului, şi autorităţile locale au depus multe proiecte în cadrul acestui program, fiind sprijinite în special spitalele şi maternităţile.