SURPRIZE NOI Chiar dacă vremea nu a fost tocmai prietenoasă, programul „Spectacole pentru copii - Caravana Estival 2011“ a continuat, vineri, cu vizita la Constanţa a 150 de copii din comunele Pantelimon şi Crucea. Programul a fost demarat în urmă cu cinci ani, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, şi se derulează în colaborare cu Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN), Aqua Magic şi SC Telegondola SA. Principalele obiective turistice din Constanţa au fost, pentru o zi, la dispoziţia acestor copii care, deşi locuiesc în judeţul Constanţa, nu au avut posibilitatea de a vedea Marea Neagră şi de a se bucura de ofertele turistice din Constanţa şi Mamaia. Bucuria celor mici a fost cu atât mai mare cu cât au văzut animale noi la Microrezervaţie. „Cei mici au parte de surprize foarte plăcute la Microrezervaţie. Cei care au ajuns şi anul trecut la noi au putut observa schimbările care au survenit atât la Microrezervaţie, cât şi la Delfinariu sau la secţia de păsări exotice. Sperăm să le stârnim curiozitatea şi să-şi dorească să mai ajungă pe aici“, a declarat directorul CMSN, Adrian Mînăstireanu.
PLOAIA I-A ALUNGAT ACASĂ Cel mai bine au putut descrie bucuria copiilor cadrele didactice şi primarii care au însoţit grupurile de copii. “Acţiunea este binevenită pentru copiii din mediul rural, care o aşteptau cu nerăbdare încă de la începutul anului. Până acum patru ani, când a fost lansat pentru prima dată programul, unii copii nu ajunseseră niciodată nici măcar în municipiul Constanţa“, a declarat primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi. Pe tot parcursul excursiei, copiii încercau parcă să fotografieze cu privirea toate locurile care li se păreau a fi dintr-o altă lume, o lume despre care ei nu ştiau că există sau pe care o văzuseră numai la televizor. “Am mai fost, însă acum văd lucruri noi. Mi-a plăcut foarte mult spectacolul de la Delfinariu, care a fost diferit faţă de anul trecut. Mi-a plăcut mult de tot când au dansat delfinii“, a spus Daniela Sima, de 11 ani, din Crucea. Din păcate, vizita copiilor din cele două localităţi s-a oprit după masa de prânz din cauza vremii nefavorabile, copiii urmând să revină între 29 august şi 2 septembrie pentru a merge şi la Aqua Magic.