Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Vasile Blaga, a făcut, vineri, apel la asociaţiile de proprietari să-şi desemneze reprezentanţi în comisiile de licitaţii de pe lîngă primării care contractează reabilitarea termică a blocurilor, pentru a se asigura că lucrările vor fi de calitate. \"Dacă primarii îşi fac datoria, fiindcă ei organizează licitaţii, atunci se vor realiza lucrări de bună calitate şi facturile vor fi reduse în jur de 40%. Rog beneficiarii, asociaţiile de proprietari, să facă parte din comisiile de licitaţii\", a spus Blaga. Ministrul a declarat că programul pentru reabilitarea termică a blocurilor era \"mort\" atunci cînd l-a preluat, fiindcă \"nu a avut noroc în viaţă\". \"Pînă la 31 decembrie 2008 au fost reabilitate doar 89 de blocuri şi 1.800 de apartamente, iar în prezent sînt în licitaţii între 45.000 şi 50.000 de apartamente. Iată că programul este extrem de atractiv. Am convingerea că îl vom suplimenta cu o sută de milioane de euro în iulie, cînd vine prima tranşă de la Comisia Europeană, şi atunci vom mai putea introduce în program încă 45-55.000 de apartamente\", a spus Blaga, amintind că programul a fost lansat în 2001 şi a început în 2002. Municipiul Bucureşti, dar şi judeţele Cluj, Olt, Mehedinţi şi Braşov au primit în total peste 55% din totalul fondurilor de 360 milioane de lei, reprezentînd prima alocare bugetară pentru programul de reabilitare termică a blocurilor construite în perioada 1950-1990.