Programul de supraveghere al NSA - înfrânt, în premieră, în instanţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Programul de supraveghere al NSA - înfrânt, în premieră, în instanţă

Externe 18 Decembrie 2013 / 00:00 444 accesări

Richard Leon, judecător federal de la un tribunal civil din Washington, s-a pronunţat luni, pentru prima dată, împotriva programului de supraveghere al NSA, apreciind că ”o colectare a metadatelor despre conversaţiile unei persoane (numerele de telefon care participă la conversaţie, durata apelurilor, între altele) constituie o atingere adusă vieţii private”. ”Este evident că un asemenea program afectează valorile apărate de al Patrulea Amendament al Constituţiei SUA privind protecţia vieţii private”, scrie judecătorul Leon. El interzice Guvernului să colecteze metadatele telefonice de la compania Verizon ale reclamanţilor Larry Klayman şi Charles Strange, în cadrul programului NSA. Guvernul este obligat totodată să distrugă toate metadatele lui Klayman şi ale lui Strange care au fost deja colectate.

Hotărârea este remarcabilă prin natura ei, însă judecătorul a decis să trimită dosarul către o Curte de Apel, care urmează să se pronunţe pe fond. Judecătorul, care îşi motivează decizia invocând un amendament al Constituţiei şi al Părinţilor Fondatori, apreciază că, ”în lunile următoare, alte jurisdicţii vor avea de dezbătut pentru a găsi un echilibru care să respecte sistemul american constituţional”. Dezvăluirea de către fostul consultant Edward Snowden a programului de colectare la scară largă a metadatelor telefonice, inclusiv ale americanilor, de către NSA a provocat o emoţie puternică în rândul unei părţi a populaţiei americane. Un grup de lucru a remis, vineri, preşedintelui Barack Obama un raport în care sunt prezentate detaliat peste 40 de recomandări în vederea unei... mai bune respectări a vieţii private, păstrând totodată aceste programe de supraveghere care fac parte din lupta împotriva terorismului.

Fostul consultant NSA Edward Snowden, acuzat de spionaj în SUA şi refugiat în prezent în Rusia, intenţionează să ceară azil în Brazilia, în schimbul unor informaţii, relatează cotidianul ”Folha de Sao Paulo”. Cotidianul a publicat o scrisoare deschisă a lui Edward Snowden adresată poporului brazilian, transfugul afirmând că este pregătit să contribuie la anchetele Senatului brazilian în cazurile de spionaj. ”Dar, până când o ţară îmi va acorda azil politic permanent, administraţia SUA îmi va afecta capacitatea de a vorbi”, spune Snowden. În scrisoare, Snowden nu cere în mod direct azil Braziliei, dar afirmă că este dispus să vină în această ţară, unde se află deja jurnalistul american Glenn Greenwald, care a publicat o mare parte a documentelor furnizate de Snowden.

Taguri articol


12