Programul ECRIS, manipulat în repartizarea aleatorie a dosarelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Programul ECRIS, manipulat în repartizarea aleatorie a dosarelor

Justiție 08 Februarie 2011 / 00:00 944 accesări

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a fost sesizat, în urmă cu două zile, despre manipularea programului Ecris de repartizare aleatorie a dosarelor către judecători. Societatea Orhideea Gardens susţine că anumite persoane recrutate şi care ocupă poziţii de magistraţi determină soluţia în litigii de interes. „În dosarele în care se doreşte pronunţarea unei anumite soluţii, se cunoaşte şi se determină, fie de la început, de la repartizarea aşa-zis aleatorie a dosarului, fie de pe parcurs, prin schimbarea componentei completului care intră în dosar, magistratul/magistraţii care urmează să pronunţe soluţia. În momentul de faţă, confirmându-se ceea ce a mai relatat şi presa, a semnalat chiar şi ministrul Justiţiei, Cătălin Marian Predoiu, vă prezentăm o situaţie concretă, de natură să sporească un deficit de imagine al Justiţiei din România”, se arată în sesizarea adresată de reprezentanţii societăţii Orhideea Gardens, către CSM. Problema a fost ridicată încă din ianuarie 2009 de Predoiu, care declara la acel moment că are informaţii că sistemul informatic integrat de la instanţe ECRIS, care repartizează aleatoriu dosarele, este manipulat pentru a fi distribuite cauzele la anumiţi magistraţi. Societatea Orhideea Gardens a intrat, în urmă cu un an, în posesia Hotelului Astoria din Capitală, la doi ani după ce Societatea Feroviară de Turism (SFT) CFR SA l-a pierdut în instanţă pentru o datorie de 17.500 de euro. SC Orhideea Gardens arată în sesizarea către CSM că în toate dosarele care s-au format în legătură cu Hotelul Astoria, a intrat la Tribunalul Bucureşti, magistratul Florica Lazăr, şi, după ce a făcut plângere penală împotriva acesteia, toate cauzele au fost transferate unor complete prezidate de magistratul Laura Olteanu. Pe 2 martie 2010, CSM a sesizat Ministerul Justiţiei cu privire la modificările ce se impun aplicaţiei ECRIS, apreciind că sunt necesare noi dispoziţii în Regulamentul instanţelor pentru personalul IT, care să reglementeze operaţiunile de intervenţie autorizată în sistem. Analiza datelor existente în sistemul ECRIS a relevat o practică neunitară la nivelul instanţelor în modalitatea de asociere a termenului de repartizare. Prin urmare, Secţia de judecători a CSM a decis că se impune uniformizarea practicii şi eliminarea acestei modalităţi ca posibilă metodă de eludare a sistemului. Astfel a fost implementat ECRIS IV, care conţine îmbunătăţiri substanţiale faţă de varianta anterioară.



12