Organizatorii Campionatului Naţional de fotbal pe plajă au stabilit programul partidelor din etapa a patra, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni. Iată partidele care vor avea loc sâmbătă 24 iulie - ora 16.00: Telegraf & Neptun TV - Melody (Grupa B); ora 17.00: Total Fitness - RAR (Grupa A); ora 19.00: Scuba - Hiba (Grupa B). De la ora 18.00, pe terenul de la Melody va avea loc un meci demonstrativ între “Echipa invitaţilor Gazetei Sporturilor” şi “Echipa Carlsberg”. Duminică 18 iulie se vor juca meciurile - ora 17.00: FC Lumina - CS Eforie (Grupa A); ora 18.00: Boca Juniors - Green Team (Grupa A); ora 19.00: Galacticii Costineşti - Steaua Dorobanţu (Grupa B). În Grupa A, Sport Prim Oltina stă. Ediţia a VI-a a Campionatului Naţional de fotbal pe plajă se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Fotbal, cu sprijinul DSJ şi AJF Constanţa, şi este sponsorizată de Carlsberg, Bilbor şi Avon. Parteneri media: Telegraf şi Neptun TV.