După două zile libere, jucătorii Farului au revenit ieri după-amiază la pregătire în vederea meciului cu Oţelul Galaţi, programat duminică, de la ora 13.00, în deplasare, în etapa a 16-a Ligii I. Sub comanda antrenorului Constantin Gache nu s-au aflat Decebal Gheară şi Daniel Florea, ambii accidentaţi, dar nici Mala, care nu a revenit la Constanţa, după ce a jucat sîmbătă pentru naţionala ţării sale, Guineea-Bissau în preliminariile pentru grupele preliminarii ale Campionatului Mondial din 2010. Vremea urîtă i-a dat peste cap planurile tehnicianului grupării de pe litoral, care s-a văzut nevoit să programeze şedinţa de pregătire pe terenul sintetic. “Am făcut un program cu cîte două antrenamente în unele zile, îmi doream să facem şi un joc de verificare, dar condiţiile meteo mă forţează să schimb totul”, a explicat Gache. Antrenorul Farului a dezvăluit că există şanse mici ca Ben Teekloh, revenit după ce a fost implicat într-un grav accident în urmă cu trei luni să fie reţinut în lotul pentru Galaţi. “Se pregăteşte normal alături de coechipierii săi, dar nu este încă pus la punct la capitolul fizic pentru a face faţă unui meci. Partida de la Galaţi este foarte dificilă, dar în acelaşi timp este deschisă oricărui rezultat. Pentru noi, fiecare joc are o importanţă deosebită, indiferent de numele adversarului, pentru că avem mare nevoie de puncte”, a adăugat tehnicianul constănţean.