”Programul "Laptele şi cornul" trebuie să continue, dar este necesar să fie orientat spre componenta educativă, pentru ca toţi copiii să înţeleagă de ce e important consumul de lapte şi să îl lege de comportamentul alimentar”, a declarat, astăzi, Victor Olsavsky, şeful Biroului OMS România. Şeful Biroului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) România a participat la lansarea unui studiu privind programul naţional "Laptele şi cornul", realizat de Centrul Român de Politici Europene (CRPE): "Deocamdată este important ca programul să continue, dar noi susţinem nevoia de a-l lega de o componentă educativă, pentru ca toţi copiii să înţeleagă de ce consumul de lapte este bun şi să îl lege cumva de posibilul comportament alimentar. Asta e mai important decârt consumul de lapte ca atare, distribuit gratuit prin intermediul structurilor statului. Obiectivul trebuie reorientat dinspre componenta de protecţie socială spre cea educaţională, el trebuie regândit". Întrebat dacă laptele primit zilnic de copii la şcoală asigură valoarea nutriţională necesară, şeful OMS a explicat că cei mici nu se pot baza numai pe această porţie de lapte: "În ţările în care a fost implementat, este văzut în primul rând ca un program educaţional, pentru că, din punctul nostru de vedere, este important să încerci să-i dai de mic un comportament alimentar care să îi asigure o viaţă sănătoasă ulterioară. De aceea, noi ne referim şi la programul ”Fructe şi legume în şcoală”, dar toate aceste programe trebuie legate de componenta educaţională. De aceea, noi zilele acestea avem o iniţiativă în care am încercat împreună cu Ministerul Sănătăţii şi cu celelalte ministere să facem o strategie de educaţie pentru nutriţie, care să nu se limiteze strict la un anumit tip de intervenţie, ci să fie mai largă şi legată în primul rând de stil de viaţă sănătos". Întrebat cu ce ar putea fi înlocuit cornul dat copiilor la şcoală, şeful Biroului OMS a indicat fructele, subliniind că acestea nu trebuie consumate în aceeaşi pauză în care se bea laptele. Studiul CRPE arată România trebuie să alinieze programul "Laptele şi cornul" la initiaţiva europeană "Laptele în şcoli" şi să elaboreze cât mai repede o strategie naţională pentru că altfel ar putea pierde finanţarea europeană pentru acest program. În cadrul programului "Laptele şi cornul", sunt distribuite zilnic peste 400 de tone de lapte, respectiv 1/6 din producţia naţională, rezultă din acelaşi studiu.