Programul naţional de diabet, bulibăşit de „contabilul” Nicolăescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cei peste 10.000 de bolnavi de diabet din judeţul Constanţa care lună de lună se înghesuiau la farmacia Spitalului de Urgenţă pentru a face rost de tratament vor îngroşa rîndurile în faţa cabinetelor medicilor de familie. Astfel, medicul de familie va trebui să elibereze reţete, dar numai pe baza unei scrisori din partea diabetologului. Astfel, atribuţiilor medicilor de familie li se adaugă şi cele de a efectua analize bolnavilor de diabet, dar şi cele de a raporta lunar Ministrului Sănătăţii în ce fel se derulează implementarea acestui program nou de diabet în zona în care lucrează. Mai mult, deşi ministrul Sănătăţii susţine că de la 1 octombrie antidiabeticele orale vor putea fi eliberate şi de farmaciile cu circuit deschis, la Constanţa nici măcar nu se ştie numărul acestora pentru că ministerul nu a stabilit încă nici care sînt criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o unitate farmaceutică pentru a putea elibera antidiabetice orale.

Programul naţional de diabet, bulibăşit de „contabilul” Nicolăescu

Social 26 Septembrie 2006 / 00:00 934 accesări

În baza Ordonanaţei de Guvern nr.72 şi a Hotărîrii de Guvern nr. 1306, Ministerul Sănătăţii a decis ca medicamentele antidiabetice orale să fie distribuite, începînd cu 1 octombrie, prin toate farmaciile cu circuit deschis care au contract cu Casa de Asigurări. “Reţetele pentru aceste medicamente vor fi eliberate de către medicii de familie, pe baza unei scrisori medicale eliberate de medicul specialist. Reţeta va avea valabilitate de pînă la 90 de zile, iar Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate au obligaţia să asigure fondurile în farmacii pentru această durată”, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, într-o teleconferinţă cu medicii din toate judeţele ţării. Dacă pînă acum pacienţii diabetici care locuiesc în zone izolate, se vedeau nevoiţi să bată drumul pînă la cel mai apropiat spital pentru a-şi ridica medicaţia de la farmacia instituţiei sanitare, acum ar trebui să o găsească la farmacia din localitatea în care are domiciliul. Dacă medicul diabetolog a reuşit să scape de povara unui număr mare de pacienţi pe care să îi consulte lunar, cel care va avea de dus tot greul în spate este medicul da familie. “Pacientul va ajunge la medicul de familie, care îl va trimite mai departe la specialist. Pacientul va fi dublu monitorizat, atît de medicul de familie, cît şi de cel diabetolog. Medicul de familie va trebui să raporteze lunar cîţi pacienţi au primit reţete şi tot el va trebui să raporteze lunar modul de desfăşurare a acestui program. Medicul de familie trebuie să îi facă lunar pacientului testul de glicemie. Pînă pe 31 octombrie vom dota toate cabientele cu glucometre gratuite. Am achiziţionat 10.000 de astfel de aparate, iar suma alocată pentru programul de diabet pentru acest an este de 40 de milioane de lei noi, bani care ar trebui să fie suficienţi”, a declarat ministrul Nicolăescu.

Diabetologi mai liberi, medici de familie aglomeraţi

Se pare că ministrul vrea cu orice preţ să aducă în prim plan medicii de familie, aşa cum a şi promis, însă nu pridideşte să le dea tot felul de sarcini de îndeplinit. Astfel, medicii de familie vor fi nevoiţi să întocmească tot felul de statistici pentru a arăta în ce măsură s-a implementat acest program, în loc să consulte pacienţii. “Pentru ca acest program să funcţioneze bine, este nevoie ca între medicii de familie şi cei specialişti să existe o înţelegere cît mai bună şi ministerul Sănătăţii să nu ne <încarce > prea mult. Trebuie să se ţină cont de dorinţele ambelor categorii de medici”, a declarat dr. Dorel Mînzatu, medic de familie. Deşi antidiabeticele orale vor fi găsite în farmacii de la 1 octombrie, pacienţii vor fi nevoiţi în prima etapă să se adreseze diabetologilor care vor elibera o scrisoare terapeutică cu tratamentul pentru 90 de zile, după care vor merge la medicul de familie. “Cel mai probabil, bolnavii vor ajunge la medicul de familie de abia prin decembrie, dar echipe ale Ministerului Sănătăţii vor începe controalele de săptămîna viitoare, pentru a vedea în ce măsură au fost implementate noile reguli”, a declarat Eugen Nicolăescu. În ceea ce priveşte judeţul Constanţa, conducerea Autorităţii de Sănătate Publică este de părere că nu vor exista probleme în implementarea noilor reguli, deoarece există un program de informatizare bine pus la punct şi de asemenea, la începutul anului, a fost făcut un experiment asemănător, care a stat la baza celui adoptat de Ministerul Sănătăţii.

Numărul farmaciilor care eliberează antidiabetice, incert

Iniţial, la Constanţa se propusese o listă de 15 farmacii care să elibereze medicamente antidiabetice orale, însă cum regulile pe care trebuie să le îndeplinească o unitate farmaceutică, în afară de a avea contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, deocamdată nu se cunoaşte numărul framaciilor de unde vor putea fi achiziţionate tratamentele pentru bolnavii de diabet. “Este posibil ca toate farmaciile să poată elibera aceste tratamente. Suma alocată pe următoarele două luni pentru programul de diabet este de 4, 5 miliarde de lei şi avem în jur de 10.000 de bolnavi. De asemenea, nu se poate vorbi de o aglomerare a farmaciştilor, deoarece în comparaţie cu cele 90.000 de reţete gratuite şi compensate pe care le eliberează lunar, cele 10.000 pentru diabet sînt o nimica toată”, a declarat preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, dr. Liviu Mocanu. Se pare că nici medicii de familie nu vor avea de a face cu aglomeraţie şi muncă multă, cel puţin în opinia conducerii ASP, care susţine că 15 pacienţi, cît ar reveni în medie medicilor de familie, nu înseamnă un număr mare, cu atît mai mult cu cît cadrele medicale vor fi remunerate pentru aceste servicii medicale.



12