Programul Operaţional Regional, în pericol din cauza “contestatarilor de profesie”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Programul Operaţional Regional, în pericol din cauza “contestatarilor de profesie”

Administrație 20 Februarie 2009 / 00:00 527 accesări

Guvernul ia în calcul scurtarea termenului de judecată în care se contestă cîştigătorul unei licitaţii publice deoarece au apărut \"contestatari de profesie\", care pun în pericol Programul Operaţional Regional (POR). Declaraţia a fost făcută, ieri, într-o conferinţă de presă, de secretarul de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL), Răzvan Murgeanu. \"Marţi a fost o şedinţă de Guvern referitoare la partea de buget, dar s-a discutat foarte serios modificarea odronanţei pentru achiziţia de lucrări publice. Sînt firme în momentul de faţă care s-au specializat în contestat lucrări. Participă cu un simulacru de deviz şi pe urmă se duce la cel care a cîştigat lucrarea şi-i spune: „ca să nu-ţi fac contestaţie, îmi dai 1%” sau măgării de genul ăsta. Aici s-a ajuns, să ştiţi! Dacă nu ne mişcăm repede, 10% din proiecte vor începe, în rest vom pierde bani\", a declarat Murgeanu. Pînă în 2013, prin POR, România benefciază de un buget total de 4,3 miliarde euro. Potrivit lui Răzvan Murgeanu, legislaţia trebuie modificată urgent deoarece, în prezent, din cele aprox. 43 de proiecte accesate prin POR, doar unul este în desfăşurare. În opinia secretarului de stat de la MDRL, ideal ar fi să se perceapă o cauţiune din partea unei firme care formulează o contestaţie şi ar trebui constituită o comisie de arbitraj, care să rezolve contestaţiile în termen de maximum 48 de ore. În caz contrar, vor fi menţinute situaţii precum în 2008, cînd, de la semnarea şi pînă la angrenarea unui proiect european, s-au însumat 343 de zile.



12