Programul partidelor din optimile Cupei României la fotbal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Programul partidelor din optimile Cupei României la fotbal

Sport 10 Octombrie 2012 / 00:00 480 accesări

Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a stabilit programul meciurilor din optimile de finală ale Cupei României Timişoreana la fotbal, fază a competiţiei în care vor evolua 13 echipe din primul eşalon şi trei formaţii din Liga a II-a. Din păcate, noul noul sistem de desfăşurare al competiţiei, în care programul este decis de posturile de televiziune, a schimbat echipa gazdă în două meciuri, simplă coincidenţă, în care vor juca Delta Tulcea şi CF Brăila, obligate să evolueze acum în deplasare, deoarece nu dispun de instalaţie de nocturnă... Şi atunci care mai este interesul echipelor “mici” în aşa zisa competiţie a surprizelor dacă nu mai pot aduce în faţa propriilor suporteri formaţii din Liga 1? În plus, şi în 16-imi sorţii şi televiziunile decid locul de desfăşurare al întâlnirilor, aşa că în fotbalul românesc Cupa României nu mai este una pentru formaţiile din eşaloanele inferioare, dacă ţinem cont şi de urnele valorice pe care FRF la alcătuieşte, tocmai pentru a evita confruntări mai tari înaintea sferturilor de finală.

Programul partidelor din optimi - marţi, 30 octombrie: FC Braşov - Petrolul Ploieşti (la Braşov, ora 18.45, în direct la Digi Sport 1), Rapid Bucureşti - Delta Tulcea (la Bucureşti, ora 21.30, în direct la Digi Sport 1); miercuri, 31 octombrie: Ceahlăul Piatra Neamţ - Gaz Metan Mediaş (la Piatra Neamţ, ora 18.30, în direct la Sport.ro), CFR Cluj - FC Botoşani (la Cluj-Napoca, ora 18.45, în direct la Digi Sport 1), Concordia Chiajna - Steaua Bucureşti (la Chiajna, ora 21.30, în direct la Digi Sport 1); joi, 1 noiembrie: Astra Giurgiu - CS Turnu Severin (la Giurgiu, ora 18.30, în direct la Sport.ro), Oţelul Galaţi - CF Brăila (la Galaţi, ora 18.45, în direct la Digi Sport 1), Pandurii Tg. Jiu - Dinamo Bucureşti (la Tg. Jiu, ora 21.30, în direct la Digi Sport 1).



12