Premierul Emil Boc a anunţat că i-a solicitat ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, să regândească programul \"Primul Siloz\", prin care fermierii pot contracta credite cu garanţii de stat pentru depozitarea cerealelor, deoarece acesta nu funcţionează la capacitatea pentru care a fost iniţiat. \"Programul \"Primul Siloz\" nu lucrează la capacitatea la care a fost creat, motiv pentru care am discutat cu ministrul Agriculturii pentru a fi regândit, astfel încât să obţinem o performanţă suplimentară\", a spus Boc. Prin programul \"Primul Siloz\", fermierii pot depozita grâul sau alte cereale în silozuri licenţiate, pentru care primesc un certificat de depozit, asigurat de Fondul de Garantare a Creditului Rural. Pe baza certificatului, agricultorii pot beneficia de un împrumut bancar garantat de stat, nemaifiind nevoiţi să vândă cerealele imediat după recoltare, când preţurile sunt mai mici, şi pot să efectueze lucrările de toamnă cu creditele obţinute.
(O.M.)