După ce săptămâna a debutat cu probleme pentru şoferii care doreau să intre în programul „Rabla”, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a anunţat că va schimba „viziunea privind distribuirea tichetelor”. Numărul mare de rable în raport cu numărul mic de vouchere a fost scânteia ce a aprins spiritele şi a condus la scandaluri în rândul şoferilor constănţeni, care s-au aşezat la coadă în faţa centrelor de colectare din judeţ cu trei zile înainte de startul programului. Confruntată cu valul de nemulţumiri venite din partea participanţilor, Rovana Plumb a schimbat regulile jocului, venind cu rectificări în sprijinul şoferilor. „Dacă la începutul programului anunţam că sunt 17.000 de tichete pentru persoanele fizice şi juridice şi 3.000 de tichete pentru instituţii, astăzi (marţi - n.r.) pot să vă spun că am schimbat programul, în sensul că vom acorda 17.000 de tichete numai pentru persoanele fizice, iar persoanele juridice vor intra în grupa celor 3.000 alături de instituţii”, a declarat ministrul. Demnitarul a spus că întreaga filosofie de distribuire a tichetelor a fost schimbată faţă de ediţiile trecute ale programului, dorindu-se o monitorizare mai bună şi un control mai precis în privinţa repartizării voucherelor. „Am spus foarte clar că în prima etapă de distribuire a tichetelor se vor da doar 25% din numărul aferent fiecărui judeţ, care primeşte aceste tichete în funcţie de numărul de maşini mai vechi de 10 ani, şi nu în funcţie de numărul populaţiei, aşa cum a fost până acum”, a afirmat ministrul de la Mediu. Cele 47 de tichete repartizate pentru prima etapă a proiectului „Rabla” fiecăruia dintre cele trei centre deschise în judeţul Constanţa au fost insuficiente comparativ cu numărul mare de cereri, ceea ce a condus la suspiciuni în rândul şoferilor, vizavi de modul de repartizare a tichetelor. „Este de înţeles ca cel care stă la coadă trei nopţi în faţa centrului de casare şi vede că voucherele s-au terminat chiar înainte să-i vină rândul să facă tot felul de scenarii sumbre cum că tichetele s-au dat pe pile”, a spus administratorul centrului de colectare „VMB Lux Sonor” din Constanţa, Constantin Malciu. Programului „Rabla” 2013 i-au fost alocate 20.000 de vouchere a câte 6.500 de lei fiecare, faţă de anul trecut, când numărul tichetelor a fost de 45.000, deşi valoarea acestora era de numai 3.800 de lei. „Suntem conştienţi că 20.000 de tichete raportate la 3,2 milioane de maşini mai vechi de 10 ani nu înseamnă nimic, însă este o mână de ajutor întinsă, în sensul că putem să scoatem din uz, prin aceste tichete, peste 20.000 de maşini care poluează”, a spus ministrul.