Deşi în anumite situaţii statul nu poate oferi garanţiile necesare pentru obţinerea fondurilor europene, programul „Rabla” pentru tractoare merge mai departe şi este chiar updatat. Potrivit noilor norme, \"beneficiază de prima de casare şi proprietarii persoane fizice, precum şi moştenitorii acestora, care s-au asociat în vederea achiziţionării în coproprietate a unui tractor nou şi/sau a unei maşini agricole autopropulsate noi\". 17.000 de lei rămâne prima de casare, iar asociaţii pot acoperi până la 50% din valoarea noii achiziţii cu voucherele primite. Modificările vin pentru a relansa programul, pentru că, de la începtul anului până acum, au fost vândute doar 150 de unităţi, 10 din cei 22 de producători înregistraţi neefectuând nicio vânzare. Măsura este privită cu reticenţă de liderii sindicatelor agricultorilor din România. Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe (AGROSTAR), Niculae Ştefan, a declarat că măsura este derizorie în contextul actual al agriculturii româneşti. “Trăim în ţara nimănui, actualul ministru al agriculturii nici de paznic la oi nu ar fi bun. În loc de astfel de măsuri de genul ”Primul Siloz”, care sunt praf în ochi, statul ar trebui să se ocupe de garantarea creditelor care sunt necesare pentru accesarea fondurilor europene”, a spus Ştefan. Potrivit acestuia, sume importante de bani sunt pierdute din cauza neimplicării statului. “România are nevoie să acceseze fondurile europene pentru relansarea agriculturii, iar nu mai departe de acum câteva luni, 80 de milioane de euro de la UE, ce urmau a fi primite pe baza unor proiecte declarate eligibile, au fost pierdute pentru că statul nu a putut garanta împrumuturile bancare”, a declarat preşedintele AGROSTAR. Şi pentru preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Nicolae Sitaru, programul este sortit eşecului în contextual economic actual. „Chiar şi asociaţi, micii producători, cei vizaţi de măsură, nu îşi vor permite să plătească diferenţa pentru achiziţionarea unor tractoare noi. Situaţia în agricultură este prea grea acum”.