Programul de înnoire a parcului auto ar trebui să se deruleze pe o perioadă de încă patru - cinci ani, pentru că în România vechimea medie a maşinilor este de 13 ani, în timp ce în UE-15 este de până în opt ani, a declarat preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), Ernest Popovici. \"La conferinţa OICA (Organizaţa Internaţională a Constructorilor de Automobile - n.r.) de anul acesta, majoritatea statelor care derulează un program Rabla au spus că vor prelungi sistemul de primă de casare cu doi până la cinci ani. Trebuie subliniat faptul că multe dintre aceste ţări au parcuri auto mai mult mai tinere faţă de al nostru\", a precizat reprezentantul APIA. Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, ieri, cu ocazia unei vizite la contructorul Dacia, la Mioveni, că Guvernul nu va retrage proiectul \"Rabla\" în 2010 şi că acesta va fi \"îmbunătăţit\" prin extinderea programului şi la persoanele juridice. În ceea ce priveşte programul de înnoire a parcului auto derulat în acest an, Popovici a afirmat că rezultatele nu sunt \"strălucite\". \"Programul Rabla a început anul acesta pe 16 martie, nu de la începutul primei luni ale anului, cum era firesc. De asemenea, în acest program nu au fost incluse şi persoanele juridice. Aceste două măsuri ar fi dus la un randament mul mai bun al programului\", a adăugat şeful APIA. Reprezentanţii APIA estimau, în octombrie, că numărul maşinilor care mai pot fi casate, până la 11 decembrie, era de circa 34.000, mai mult de jumătate din ţinta de 60.000 de maşini stabilită de autorităţi pentru întregul an. Numărul total de locuri pentru programul de înlocuire a parcului auto naţional a crescut în acest an la 60.000, de la 40.000 în 2008. În prezent se derulează a treia şi ultima etapă a programului din acest an, prevăzută pentru intervalul 1 septembrie - 11 decembrie. Conform datelor APIA, vânzările de autoturisme noi au totalizat în primele nouă luni ale acestui an 101.770 de unităţi, cu 54,3% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.