Programul „Rabla pentru electrocasnice“, blocat. Care este motivul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Programul „Rabla pentru electrocasnice“, blocat. Care este motivul

Economie 05 Ianuarie 2019 / 13:33 884 accesări

Deşi un program de succes, "Rabla pentru electrocasnice" e momentan blocat. Românii nu se mai pot înscrie şi nici nu mai pot rezerva vouchere de reducere până când bugetul pentru anul 2019 nu va fi aprobat.

După ce se vor relua înscrierile, românii mai pot rezerva doar 5.000 de vouchere din cele 60.000 disponibile iniţial, scrie a1.ro. Există promisiuni că programul va fi reluat şi extins chiar în acest an. Pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu, pe români îi întâmpină acest mesaj „Perioada de înscriere în programul Rabla pentru electrocasnice este inactivă“. În magazine, programul încă funcţionează pentru cei care au reuşit să obţină un voucher înainte de 31 decembrie. De la 1 ianuarie însă, programul este blocat. Şi asta pentru că bugetul pentru anul 2019 nu a fost încă aprobat, iar voucherele nu mai pot fi distribuite. Până acum, programul s-a dovedit a fi un real succes. În prima zi de înscrieri, aproape jumătate dintre vouchere fuseseră rezervate. Acum mai sunt doar 5.000 din cele 60.000 disponibile iniţial. Iar asta se vede şi în cifre. În doar trei săptămâni o singură companie a înregistrat vânzări record.

Cu Rabla pentru electrocasnice, în schimbul unui frigider, a unei maşini de spălat sau a unui aparat de aer condiţionat uzat, românii pot obţine tichete cuprinse între 200 şi 400 de lei. Cu cât noua achiziţie va consuma mai puţină energie, cu atât voucherul va fi mai mare.

Taguri articol


12